livia, victima bullying-ului de la școala „regina maria” din sibiu, a fost transferată într-o altă clasă

Livia, eleva de la Școala „Regina Maria” victimă a bullying-ului, a fost transferată într-o altă clasă pentru a evita noi conflicte.

livia, victima bullying-ului de la școala „regina maria” din sibiu, a fost transferată într-o altă clasă

Un caz de bullying de la Școala Gimnazială „Regina Maria” a fost făcut public în luna mai de către părinții unei eleve care a fost jignită și amenințată încă din clasa întâi. Conducerea școlii a fost sesizată, iar mai multe măsuri au fost luate, printre care și scăderea mediilor la purtare ale celor doi agresori. Însă potrivit tatălui, Livia ar fi devenit ținta răutăților profesoarei de engleză, respectiv fosta dirigintă a fetei. Astfel, s-a decis transferarea ei într-o altă clasă.

„Livia a fost transferată de la clasa unde făcea engleză avansat, într-o altă clasă unde se face engleză la nivel mediu. Important este că Livia e mai bine acum, doar că mai există niște șicane ale profesoarei de engleză, fosta dirigintă. I-a fost recorectat și testul unde a primit 9, de la nota 7 pe care o primise inițial”, a spus tatăl Liviei.

Reamintim că Livia este elevă la Școala Gimnazială „Regina Maria” încă din clasa întâi. Încă din primele zile de școală ea a devenit victima bullying-ului. Agresiunile verbale și șicanările nu s-au oprit nici în clasa a doua, a treia sau a patra. În clasa a cincea, lucrurile s-au înrăutățit, Livia ajungând să fie amenințată cu moartea de unul dintre agresori, chiar în curtea școlii. Tatăl Liviei a povestit pe larg agresiunile și jignirile pe care eleva le suportă aproape zilnic la școală.

Citește și: Caz grav de bullying la Școala „Regina Maria” din Sibiu. Tatăl elevei: „I-au spus că o bagă în sicriu și după aceea fac petrecere”

 

 

 

Ultima oră