arhimandrit ioanichie popescu, la mănăstirea surpatele, judeţul vâlcea

Duhovnicul Mănăstirii Surpatele, arhimandrit Ioanichie Popescu, a împlinit, în 21 iunie 2024, binecuvântata vârstă de 90 de ani.

călugărul ioanichie, clarvăzătorul aflat în exil la mănăstirea surpatele din vâlcea, a împlinit 90 de ani. mii de mesaje de la credincioşi

„În această zi specială, sărbătorim nu doar nașterea unui înțelept și dedicat slujitor al Bisericii, ci și nașterea unei lumânări spirituale care ne îndrumă și ne inspiră într-un mod unic, în slujba Bisericii  Ortodoxe și a dreptcredincioșilor pe care cu mult har și iubire îi păstoreşte”,  scrie Ieromonahul Damian Săvoiu, pe pagina de media a mănăstirii Surpatele, din judeţul Vâlcea.

La rândul lor, mii de credincioşi au adăugat comentarii la postarea de mai sus, în care îi urează părintelui sănătate şi viaţă lungă, precum şi postări prin care îşi exprimă prețuirea şi recunoştinţa pentru tot ajutorul și sfaturile primite de la duhovnicul Ioanichie.

călugărul ioanichie, clarvăzătorul aflat în exil la mănăstirea surpatele din vâlcea, a împlinit 90 de ani. mii de mesaje de la credincioşi
Foto: arhivă Ora de Sibiu

Este cunoscut de mulţi faptul că Arhimandritul Ioanichie Popescu este unul din cei mai mari duhovnici în viață pe care îi are România și unul dintre cei mai căutați preoți de dincolo de Valea Oltului. Se spune despre părintele Ioanichie că este duhovnicul care îți cunoaște păcatele doar uitându-se la tine.

Părintele a părăsit Mănăstirea Frăsinei la data de 10 februarie 2023, unde era stareţ  şi se află la Mănăstirea Surpatele, la care a cerut mutarea pentru un an de zile, motivând atunci că vrea să fie alături de ucenicul său, Preotul Damian Săvoiu. Acesta a anunţat, nu demult, că îşi prelungeşte şederea aici, spre încântarea credincioşilor care îl caută în număr mare. Mai multe detalii despre motivele plecării în exil a fostului stareţ Ioanichie, de la Mănăstirea Frăsinei, puteţi afla aici .

Ultima oră