reparații la colegiul „gheorghe lazăr” din sibiu pentru amenajarea unor laboratoare „smart”

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu a obținut aprobarea pentru dotarea a două laboratoare de tip „smart” prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Înainte ca laboratoarele să fie dotate cu echipamentele necesare, municipalitatea va reabilita spațiul. 

Primăria municipiului Sibiu va reabilita spațiile aflate în corpul de clădire C3 din incinta Colegiului „Gheorghe Lazăr” din centrul orașului. Acolo vor urma să fie amenajate ulterior două laboratoare „smart”, cât și grupuri sanitare. Consilierii locali vor aproba în următoarea ședință ordinară documentația și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea investiției. 

„Obiectivul general al proiectului propus îl constituie reabilitarea spațiilor de la etajul 2 al clădirii, respectiv corpul de clădire C3. Având în vedere starea de degradare a finisajelor interioare și exterioare, este necesară intervenția de urgență pentru reabilitarea clădirii, și astfel crește calitatea desfășurării activităților educative în unitatea de învățământ. Necesitatea investiției rezultă din faptul că unitatea de învățământ a obținut aprobarea pentru dotarea a două laboratoare tip smart prin PNRR care vor fi amenajate în aceste spații”, se arată în raportul de specialitate. 

Printre intervențiile desfășurate în vederea renovării se numără: lucrări de consolidare a pereților structurali la nivelul subsolului, parterului, etajelor I și II, inclusiv repararea elementelor de beton degradate și a fisurilor din pereți; refacerea trotuarelor perimetrale; consolidare structură șarpantă; recompartimentări la nivelul etajului 2 unde vor fi amenajate laboratoarele; montare termoizolație la planșeu peste etajul al doilea; înlocuirea tâmplărie exterioară la nivelul etajului II; montare sistem de captare a apei pluviale; finisaje pereți, tavane și pardoseli la etajul II; refacere finisaje interioare; lucrări de consolidare seismică. 

Reparațiile vor costa peste 4 milioane de lei. 

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu a fost înființat în anul 1692 și este a doua cea mai veche instituție de învățământ din oraș. 

Ultima oră