victorie categorică pentru fc hermannstadt în primul amical disputat în turcia (video)

În primul amical disputat în stagiul de pregătire de la Bolu (Turcia), FC Hermannstadt a învins cu 5-0 (3-0) Selecționata jucătorilor africani fără contract. 

FC Hermannstadt a disputat joi primul test în stagiul de pregătire din Turcia, în care a întâlnit Selecționata jucătorilor africani fără contracte. A fost un 5-0 (3-0) categoric pentru trupa de pe malul Cibinului.

Golurile echipei sibiene au fost marcate de Neguț (30, penalty), Găman (41), Căpușă (44), Bucuroiu (51), Paraschiv (82).

Echipa lui Marius Măldărășanu va mai juca la Bolu cu azerii de la Zira (25 iunie) și cu Petrolul Ploiești (26 iunie).

Sibienii sunt în cantonament  în satul de vacanță montan Vonresort Abant, până în data de 28 iunie, când este programată revenirea în țară.

FC Hermannstadt: Uțiu – Căpușă, Găman, Ionuț Stoica, Ciubotaru – Jipa, Murgia, Biceanu, D. Iancu – Neguț, Vuc. Au mai intrat: Căbuz, Muțiu, Selimovic, Bejan, Luca, Oroian, Ivanov, Gândilă, Bucuroiu, Paraschiv, Ianis Stoica, Mihart, Balaure.

victorie categorică pentru fc hermannstadt în primul amical disputat în turcia (video)

Ultima oră