Pompierii Punctului de Lucru Avrig au intervenit de urgență pe strada Prundu Mic din Avrig pentru a stinge un incendiu la o anexă gospodărească.
„La fața locului pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
În momentul sosirii forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la o magazie de aproximativ 12 mp, și era extins la acoperișul unei terase. S-a acționat pentru limitarea extinderii incendiului, astfel casa a fost salvată de flăcări.” transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU.
În interiorul magaziei erau depozitate materiale inflamabile care, fiind depozitate necorespunzător, în urma căldurii solare au cauzat incendiul care a distrus în totalitate magazia și a afectat în proporție de 40% acoperișul terasei.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui băiat în vârstă de 10 ani care a suferit ușoare arsuri la picioare. Acesta a fost transportat la spitalul de pediatrie pentru îngrijiri de specialitate.