Sibiul sub cod galben și portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade
foto Antena 3 CNN

Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale.

Marți, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități, anunță Mediafax.

Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.

Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Tot miercuri, va intra în vigoare un cod portocaliu în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.

Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

În zilele viitoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va menține accentuat.

În ce privește Capitala, marți vremea se va menține călduroasă, caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă va fi de 33…35 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Miercuri, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Ultima oră