Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) atrage anual mii de turiști și pasionați de artă din întreaga lume, ceea ce influențează semnificativ prețurile și disponibilitatea cazărilor în oraș. Evenimentul începe pe 21 iunie și se încheie pe 30 iunie.
În timpul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), cererea crescută pentru cazare determină o majorare semnificativă a prețurilor, ajungând în anumite cazuri la creșteri de 15-20% comparativ cu perioada anterioară festivalului. În această perioadă, disponibilitatea locurilor de cazare scade drastic, aproximativ 80% dintre acestea fiind deja rezervate. Pentru intervalul FITS, 21-30 iunie, pe platforma Booking, sunt disponibile doar 207 proprietăți, iar 79% dintre locurile de cazare sunt deja ocupate. După încheierea festivalului, în perioada 1-8 iulie, se eliberează un număr considerabil de locuri de cazare, rezultând în 484 proprietăți disponibile.
Prețurile pentru un sejur complet în Sibiu, variază între 630 și 4000 de lei
La unul dintre cele mai selecte hoteluri din centrul Sibiului, evaluat cu un impresionant calificativ de 9,7 pe Booking.com, prețurile au crescut în perioada festivalului, iar locurile disponibile sunt foarte limitate.
„Preturile au crescut cam cu 15-20%în perioada respectivă, pentru că cererea a fost foarte mare. Disponibilitate mai e cam 20%. Media notei noastre pe Booking dupa 7 ani de activitate este de 9,7 , si aceasta nota reflecta gradul foarte mare de satisfactie al clientiilor care ne-au trecut pragul. Acum contează și poziția. Locația noastră e ultracentrală, ajungi în Piața Mare în câteva secunde. Spre exemplu, în perioada 24-28 iunie, pentru 4 nopți prețul este de 2.160 lei”, a spus Romeo Aronescu, administrator și proprietar Hermannstadt House Sibiu.
În alte locații, nu există neapărat o regulă conform căreia prețurile ar fi mai ridicate în perioada festivalului. Astfel, comparativ cu weekendul de după FITS, la unele pensiuni sau hoteluri, prețul pentru același număr de nopți poate varia, fiind fie mai mic, fie mai mare. În timpul festivalului, costul pentru o singură persoană se poate situa între 650 de lei și peste 4.000 de lei, în funcție de preferințele și condițiile dorite.
- GreenHouse
- 21-30 iunie: 1.395 lei
- 5-14 iulie: 1.377 lei
- Artemis
- 21-30 iunie: 1.616 lei
- 5-14 iulie: 1.616 lei
- 4Rooms Central
- 21-30 iunie: 4.041 lei
- 5-14 iulie: 5.540 lei
- Grand BBQ
- 21-30 iunie: 1.655 lei
- 5-14 iulie: 2.180 lei
- Althof Apartments
- 21-30 iunie: 4.232 lei
- 5-14 iulie: 3.322 lei
- Hostel Pan.Geea
- 21-30 iunie: 675 lei
- 5-14 iulie: 630 lei
La Hostel B13, prețurile se mențin neschimbate pe toată durata verii. Pentru cei care doresc să se cazeze și să socializeze, bucurându-se de viața comunitară, cu doar 100 de lei pe noapte, pot experimenta ambele într-o locație situată chiar în inima centrului istoric.
„Menținem prețurile normale. Pentru camerele cu 6 paturi – 100 lei iar pentru 8 paturi – 90 lei. Camerele au baie separată. Livingul este la comun, social room și o bucătărie mică la comun. Mai avem valabile 21-26 iunie și 26-30 câteva locuri”, a spus Dulan, managerul hostelului.