Un tânăr din Sibiu, barman de meserie, a fost condamnat la trei ani și șase luni închisoare cu executare pentru trafic de droguri.
Magistrații Tribunalului Sibiu au condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare un tânăr în vârstă de 21 de ani care, în ultimii trei ani, a vândut droguri de mare risc consumatorilor din municipiu. Dealerul dădea un gram de cristal la prețuri variate, între 110 și 150 de lei gramul, în funcție de calitatea mărfii.
„Cristal” vândut consumatorilor sibieni
Activitatea infracțională a tânărului a început în anul 2021. În ultimii trei ani, el a vândut droguri de risc și de mare risc și a efectuat operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Pe lângă asta, a și deținut droguri pentru consum propriu. Dosarul în care a fost anchetat inculpatul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu în martie 2024, după o perioadă lungă în care a fost filat de DIICOT.
Clienții bărbatului, audiați în acest dosar, au declarat cum anume se desfășurau tranzacțiile, unde discutau cu dealerul și în ce locuri din oraș de întâlneau. Snapchat era cea mai comună aplicație pe care se conversau, acolo unde mesajele, odată citite, se șterg automat. În așa fel, dealerul spera să nu fie interceptat de oamenii legii.
Bărbatul a vândut cannabis, dar în special cristal. Prețurile variau: 50 lei pentru un gram de iarbă și 110-150 lei pentru un gram de cristal.
„Am cumpărat droguri de la acesta de 7-8 ori, în total aproximativ 20 de grame, cu sume de 110-125 lei pe gram, în perioada martie-iunie 2023, având 7-8 întâlniri cu acesta în zona cartierului Gușterița. De fiecare dată venea cu mașini diferite, conduse de persoane pe care nu le cunosc. Am luat legătura cu acesta pentru prima dată prin intermediul unui prieten comun care mi-a dat numărul de contact. De obicei vorbeam prin mesaje pe WhatsApp. (…) Efectele erau diferite, în sensul că simțeam o ușoară euforie și insomnie, efecte care durau câteva ore”, a declarat unul dintre clienți, martor în dosar, potrivit rejust.ro.
Dealerul nu se întâlnea de fiecare dată cu clienții. În majoritatea timpului, lăsa drogurile ascunse în locuri din oraș și le spunea acestora de unde le pot lua personal. Primea apoi banii pe Revolut.
„Îi scriam pe Snapchat, el mă întreba de câți bani vreau și îmi punea cristalul într-un anumit loc și îmi trimitea poza cu locația sau îmi spunea unde le pot găsi. Eu îi trimiteam banii prin Revolut. Îi plăteam acestuia aproximativ 150 lei pentru un gram. Drogurile erau ambalate în țiple zip-lock. Mă făceau mai vorbăreață, iar ca efecte negative pot preciza că simțeam că îmi distrug dinții. Nu m-am întâlnit niciodată cu el față în față, am cumpărat de aproximativ 5 ori, toate în anul 2022, și i-am plătit în total 750 lei. În momentul de față, din fericire, nu mai consum droguri”, a spus o altă clientă, martoră în dosar.
„Polițistul mi-a spus că persoana se numește altfel decât s-a prezentat el. Am primit întâmplător Snapchat-ul lui, nu mai știu de la cine, și mi-am dat seama că este dealer de droguri, întrucât punea snap-uri noaptea, inclusiv de la petreceri private. L-am abordat pe Snapchat, unde l-am întrebat dacă mă poate ajuta cu droguri, însă eu în conversație am folosit un emoticon ce reprezenta un diamant, iar el și-a dat seama la ce mă refer. Am cumpărat cristal de la el de vreo 4-5 ori de maxim 500 lei de fiecare dată”, a mai spus altă femeie, martoră în dosar.
Zeci de martori, consumatori de droguri, au fost audiați în acest dosar, unii dintre ei fiind clienți fideli ai tânărului din Sibiu.
„Am făcut bani să trăiți bine tu și mama”
Tânărul ar fi vândut droguri pentru a le oferi un trai decent părinților lui. Într-o conversație telefonică cu tatăl său, din 5 octombrie 2023, pe când era băut, dealerul s-a destăinuit.
„M-am îmbătat, am băut un șpriț, (…) te-am sunat să îți spun că eu te iubesc, indiferent de orice s-ar întâmpla, dacă mă duc la pușcărie sau nu… Mă doare-n ***, să mă asculte DIICOT-ul și tot SRI-ul. (…) Am găsit ceva să-mi amelioreze durerea. Te prinzi tu… Uite-așa pe mine lumea m-a trădat și nu neapărat că m-a trădat, dar eu puteam să risc ani grei pentru anumiți oameni și nu se merită. Nu fac prostii, mă jur, că nu vrea să te dezamăgesc pe tine și nu vreau să pierzi tu că m-am îmbătat eu într-o seară. (…) Abia aștept să vii acasă, să bem un șpriț și să îți zic că te iubesc. (…) Nu se știe niciodată când, știi că am făcut prostii, am făcut prostii mari. Ascultă-mă, dacă eu am făcut prostii, banii sunt, numai eu știu unde sunt banii. Ca să trăiți bine tu și D. și mama, să trăiască toată lumea bine. Am făcut bani să trăiți bine, bine, nu de azi, pe mâine. Așa am împărțit către toți trei! Să nu duceți lipsă de nimic. Ascultă-mă! Să nu lipsească nimic. Eu m-am îmbătat, dar un om beat spune adevărul. Nu vrei să știi câți bani sunt puși pe dreapta, că te doare capul. Nu fac nimic cu ei, i-am pus pe dreapta, uite, zic adevărul, să mă asculte SRI și DIICOT! Banii sunt puși pentru voi, pentru tine, pentru mama și pentru D. Atât”, a spus tânărul către tatăl său.
Nume de cod și colaboratori
Tânărul a fost filat vreme de mai multe luni de către DIICOT, aspecte relevante fiind constatate cu ocazia activităților de supraveghere video, audio și prin fotografiere desfășurate în octombrie 2023, fiind observată atunci și o vânzare.
În următoarele luni, din octombrie până în decembrie 2023, un lucrător din cadrul IGPR, împreună cu un colaborator, au fost autorizați să folosească nume de cod pentru a obține mai multe mijloace de probă astfel încât tânărul să fie tras la răspundere. Astfel, în 23 noiembrie, colaboratorul s-a întâlnit cu dealerul în zona de nord a orașului pentru a procura droguri. „Colaboratorul a cumpărat de la numitul (…) o cantitate de aproximativ 5 grame de substanță solidă cristalizată, grunjoasă, de culoare albă, ambalată într-un plic din material plastic transparent, prevăzut cu sistem de închidere tip zip-lock plătind suma de 470 lei”, se arată în rechizitoriul publicat pe rejust.ro. La finalul activității, plicul a fost sigilat și predat anchetatorilor. Substanța a fost apoi analizată, fiind vorba despre 2-Methymetcathinone (2-MMC).
Tânărul începuse să fie precaut, folosind mai multe numere de telefon și aplicații pentru a vorbi cu clienții. El își schimba frecvent terminalele mobile folosite pentru a nu fi prins. Toate convorbirile lui au fost interceptate, fiind ascultate cu atenție de lucrătorii DIICOT.
În urma probelor strânse de anchetatori, la mijlocul lunii ianuarie a acestui an au avut loc mai multe percheziții domiciliare la locuința dealerului, dar și în alte locații în care își petrecea timpul ocazional. S-au ridicat mai multe lucruri din case, printre care bancnote rulate, substanțe vegetale de culoare verde, un grinder, o pipă și câteva plicuri cu substanță albă.
În 20 ianuarie 2024, el a fost arestat preventiv. Banii pe care i-a strâns individul în urma vânzării de droguri, respectiv 47.438 de lei, au fost confiscați de organele de urmărire penală. De asemenea, au fost confiscate și drogurile găsite în locuința lui.
Condamnat la închisoare
Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat să fie judecat potrivit procedurii recunoașterii învinuirii. El a fost trimis în judecată pentru efectuare fără drept cu operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a ținut cont de mai multe aspecte, respectiv vârsta și statutul inculpatului, natura și gravitatea faptelor, nivelul de educație și situația familială și socială. S-a stabilit faptul că gradul pericolului social al faptelor lui a fost deosebit de ridicat, având în vedere tipul drogurilor traficate. S-a luat în calcul și numărul mare de acte materiale săvârșite, dar și faptul că activitatea lui a fost stopată doar ca urmare a intervenției organelor judiciare.
Tânărul de 21 de ani a fost condamnat astfel la 3 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, din această pedeapsă fiind dedusă durata reținerii și a arestului preventiv, respectiv din data de 19 ianuarie 2024 până în 12 iunie 2024. El are de plătit suma de 11.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.