un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

„Visele devin realitate” este premisa de la care un tânăr din Nocrich pleacă ori de câte ori își propune să înceapă o afacere. Din pasiune pentru creșterea măgărițelor, dobândită în copilărie, Liviu și-a deschis o fermă cu 30 de măgari cu numele de „Asinii Transilvaniei”.

Liviu Marin este frizer de meserie, iar cu banii câștigați a investit într-o fermă de măgari. Totul a pornit de la o pasiune dobândită în copilărie, atunci când a primit cadou un măgăruș, o amintire de care își amintește cu drag. „Nu m-am gândit neapărat la o afacere, ci la visele mele din copilărie. Am avut un măgăruș când am fost copil. L-am primit cadou de la un cioban și cu acela lucram pentru gospodăria noastră. Măgărușii pe care i-am luat acum au fost tot pentru plăcerea sufletului și sperăm ca la un moment dat și să monetizăm”, a spus Liviu.

Acum, sibianul a deschis o mică fermă în satul natal Nocrich și are un efectiv de 30 de animale, dintre care patru catâri și restul măgari. „I-am găsit destul de greu. O mare parte dintre ei i-am adus din Suceava”, povestește sibianul.

un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

Familia sceptică cu privire la o afacere cu măgari

Odată ce și-a exprimat ideea de afacere, Liviu a primit reacții diverse, majoritatea fiind descurajatoare. Însă, ambițios, sibianul a vrut să încerce și a cumpărat mai mulți măgari.

„În prima fază nu au prea fost de acord cu mine, li s-a părut aberant. Măgărușul nu este considerat un animal pretabil pentru business-urile clasice. Mi s-a mai spus că este o prostie să dau bani pe așa ceva, dar acum s-au mai răzgândit puțin. Pentru mine nu este deloc greu să am grijă de măgăruși. Este ușor pentru că fac totul cu plăcere. La fermă eu îmi încarc bateriile, aici vin și mă deconectez. Mai merg și călare pe ei pe colinele noastre”, povestește Liviu.

un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

Laptele de măgăriță, „medicament natural”

Laptele de măgăriță este considerat de mulți ca fiind „un medicament natural” pentru astm și pentru vindecarea diferitelor boli de piele. Liviu știe exact în ce constă proprietățile laptelui de măgăriță și a observat deja o cerere din partea sibienilor.

„Surprinzător da, sunt interesați. O să fac un spațiu special de ambalare și filtrare a laptelui, unde oamenii pot să vină să vadă tot procesul, inclusiv pot lua parte la mulsul măgărițelor. De asemenea, noi punem foarte mult accent pe bunăstarea animalelor. Măgărițele dau foarte puțin lapte dare foarte benefic pentru sănătate. Întărește imunitatea, vindecă astmul fiind și una dintre cele mai importante calități ale lui, are tot complexul de vitamina B, este pretabil pentru persoanele cu intoleranță la lactoză pentru că se digeră foarte ușor și are foarte multe proprietăți pentru îngrijirea și vindecarea pielii. Este un medicament natural ”, a spus sibianul.

un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

Liviu își dorește ca pe viitor să pună bazele primului centru de reproducere a catârilor. „Cea mai mare provocare este să creezi prima rasă românească de măgar și să facem un pas istoric, să punem bazele primului centru de reproducere de catâri. Acum avem măgari comuni și este foarte greu să îi încadrezi într-o categorie în formulare, am întâmpinat problema aceasta”, a mai spus acesta.

un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

un sibian și-a deschis la nocrich o fermă de măgari (foto)

Pe viitor, Liviu și soția lui iau în considerare să își extindă mica afacere și în ce privește agroturismul, oferind posibilitatea curioșilor să trăiască pentru câteva zile o experiență inedită în satul aflat pe Valea Hârtibaciului.

 

 

Ultima oră