festivalul „hermanstadtfest” aduce pe scenă 120 de tineri cântăreți care se vor duela în melodii

Festivalul Internațional Hermannstadtfest a reunește în cea de-a 12 ediție 120 participanți din România, Bulgaria, Republica Moldova, Belgia și Italia. Competiția se va desfășura între 13 și 16 iunie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu.

Organizatorii Festivalului Internațional „Hermannstadtfest” au realizat o conferință de presă cu ocazia celei de-a 12-a ediții a festivalului care a avut loc joi, 13 iunie, la Cercul Militar, în Sala de Lectură. Au participat: Daniela Simionescu – președinte Asociația Domy Music Star, organizator, Adrian Ordean – compozitor, președinte de onoare al Festivalului și președintele juriului, Codruț Croitoru – compozitor, cântăreț și Liliana Nenciu – jurnalist.

festivalul „hermanstadtfest” aduce pe scenă 120 de tineri cântăreți care se vor duela în melodii

„Ne gândeam de ce tot la noi vin copiii. Nu oferim premii mari, nu le oferim cine știe ce alte beneficii, dar le oferim calitate. Noi suntem ca învățătoarea aceea care nu este de treabă, nu îți promite că al tău copil este cel mai bun, ci îți spune adevărul. De fiecare dată, la festival apar plânsete, de bucurie, de tristețe, iar dacă nu ar apărea, tinerii ar ști dinainte. Cea mai mare bucurie a noastră nu se întâmplă acum, în momentul acesta, nu. Noi suntem cei care le dăm aripi”, a spus jurnalista Liliana Nenciu.

La preselecții s-au înscris peste 200 de copii talentați, specializați în interpretarea muzicii ușoare sau populare. După o selecție riguroasă, au rămas 120 de finaliști, fiecare fiind repartizat în funcție de categoria de vârstă. Dintre aceștia, 57 sunt participanți la muzică ușoară, 30 la muzică populară, iar restul de 113 la secțiunile speciale.

Secțiune dedicată regretatului Dan Spătaru

Festivalul propune și alte categorii speciale, dintre care una este introdusă în premieră anul acesta: „Remember Dan Spătaru”, dedicată marelui cântăreț român. O altă categorie specială este Secțiunea de „Creație”, Secțiunea „Reorchestrarea și Reinterpretarea unei Melodii Românești”, precum și Secțiunea “Portret de Compozitor – Jolt Kerestely”.

„Avem secțiunea Remember Dan Spătaru în acest an. Copiii pot interpreta piese ale regretatului artist. Avem secțiunea Jolt Kelestely-Portret de compozitor, un compozitor care anul acesta a împlinit 90 de ani și vrem sp marcăm acest moment. Avem o secțiune npuă în țară: Secțiunea de Reorchestrare și Reinterpretare a unei piese noi românești. Ideea a venit de l adomnul Adrian Ortean. Mi s-a părut interesantă, pentru că muzica bună este cea veche după cum se știe”, a spus organizatoarea Daniela Simionescu.

festivalul „hermanstadtfest” aduce pe scenă 120 de tineri cântăreți care se vor duela în melodii

Juriul este format din nume importante din industria muzicii

Festivalul promite un eveniment de excepție cu un juriu format din personalități marcante din diverse domenii muzicale și culturale. Ediția din acest an va fi evaluată de un juriu divers și experimentat, avându-l ca președinte pe binecunoscutul muzician Adrian Ordean.

festivalul „hermanstadtfest” aduce pe scenă 120 de tineri cântăreți care se vor duela în melodii

Iată membrii juriului pentru această ediție: Daniel Vecsei, Rodica Popa Comăniciu, Codruț Croitoru, Adrian Ordean (Președintele juriului), Bogdan Dragomir, Denise Ordean, Robert, Târnăveanu, Iurie Levcic, Rodica Roșioru, Eduard Dabrowski, Tsvetelin Ilchev, Diana Matei, Daniel Gheorghe, Sida Spătaru și Jolt Kerestely.

festivalul „hermanstadtfest” aduce pe scenă 120 de tineri cântăreți care se vor duela în melodii

Program

Joi, 13 iunie – Ora 18:00

  • Spectacol Tălmăcel

Vineri, 14 iunie – Orele 10:00 – 21:00

  • Concurs Secțiuni Speciale
  • Concurs Muzică Populară – Tradițională
  • Ansamblul “Cibinul” – P.C. Sibiu
  • Ansamblul “Cununa Bihorului”
  • Ansamblul “Poenița”
  • Nicoletta Mocan, Tina Miholec, Gabriel Mardale, Cristina Liță, Tudor Miron
  • Prezentarea colecției “Bya Fashion” – Bianca Bucă
  • Invitați speciali: Robert Târnăveanu, Rodica Popa Comăniciu, Bogdan Dragomir
  • Festivitate de premiere


Sâmbătă, 15 iunie – Orele 10:00 – 17:00

  • Concurs Muzică de Divertisment
  • Recital Tsvetelin Ilchev, Călin Lupea
  • “Clasic e Fantastic – Lecția de jazz” cu Irina Sârbu – voce, Puiu Pascu – pian, Ciprian Parghel – bas, Tudor Parghel – tobe, invitat special: Domnica Oprișor
  • Festivitate de premiere


Duminică, 16 iunie – Orele 11:00 – 14:00

  • Gala Laureaților
  • “Povestea Calendarului”

Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile.

Festivalul “HermannstadtFest” beneficiază de sprijinul unor parteneri și sponsori importanți, inclusiv Primăria Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, și multe altele.

festivalul „hermanstadtfest” aduce pe scenă 120 de tineri cântăreți care se vor duela în melodii

Ultima oră