Escroc din Cisnădie arestat după ce a înșelat mai mulți oameni promițându-le obținerea de fonduri europene
foto: arhivă

Un bărbat din Cisnădie a fost arestat de polițiștii sibieni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Omul, în calitate de contabil, le-a promis clienților că le va obține fonduri europene. Prejudiciul creat se ridică la 84.000 lei. 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat o percheziție domiciliară, în 11 iunie, în orașul Cisnădie, în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiunea de înșelăciune în formă continuată. Un bărbat, de 37 de ani, din Cisnădie, a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv.

Contabilul șarlatan din Cisnădie

Din cercetările efectuate până în prezent de către polițiști a rezultat că, „în perioada 2021 – 2024, persoana cercetată, declinându-și calitatea de contabil autorizat, le-ar fi solicitat persoanelor vătămate, 10 identificate până în prezent, diverse sume de bani ca titlu de garanție, în scopul facilitării obținerii de fonduri europene nerambursabile”, spun reprezentanții IPJ Sibiu. Victimele ar fi achitat garanția bănească, fără a beneficia apoi de fondurile promise.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 84.000 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigare a criminalității economice au luat măsura reținerii bărbatului, pentru 24 de ore. În cursul zilei de miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a persoanei cercetate, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ultima oră