Un centru pentru testarea materialelor folosite la izolarea clădirilor istorice va fi amenajat în localitatea Mârșa din județul Sibiu printr-o investiție în valoare de 16 milioane de euro. Institutul Național al Patrimoniului este cel care va gestiona sediul. „Un astfel de centru este vital”, a spus Ciprian Ștefan, directorul Complexului Național Muzeal Astra.
Un imobil aflat în domeniul public al Județului Sibiu a fost transferat, marți, în ședința extraordinară a CJ Sibiu, în domeniul public al statului în vederea amenajării unui centru pentru testarea materialelor pentru izolarea clădirilor istorice. INP, aflat în subordinea Ministerului Culturii, se va ocupa de gestionarea sediului ce se va amenaja la Mârșa printr-o investiție de 16 milioane de euro prin PNRR.
Singurul proiect de acest gen din țară
Mai exact, sub umbrela acestei investiții ar urma să fie realizate patru proiecte, respectiv un laborator pentru analiză experimentală a materialelor și soluțiilor tehnice noi sau istorice; un centru-pilot pentru colectarea și reutilizarea materialelor și produselor de construcții provenite din intervenții pe clădiri istorice precum și din desființarea legală a clădirilor istorice; un centru-pilot pentru întreținerea patrimoniului cultural imobil și un centru de formare în domeniul restaurării monumentelor istorice.
Laboratorul pentru analiză experimentală a materialelor și soluțiilor tehnice noi sau istorice care pot fi folosite pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice, în funcție de regiune, tradiție constructivă și caracteristici fizice va cuprinde aparate și instalații de măsură și testare (software și hardware) pentru determinarea transferului energetic, a rezistenței la stresul cauza de vânt, eroziune, rezistența pentru soluțiile de creștere a eficienței energetice și dotarea necesară pentru executarea de lucrări de construcții cu caracter experimental.
Centrul-pilot pentru colectarea și reutilizarea materialelor și produselor de construcții provenite din intervenții pe clădiri istorice precum și din desființarea legală a clădirilor istorice va avea ca scop introducerea practicilor economiei circulare în domeniul restaurării monumentelor istorice din România.
Centrul-pilot pentru întreținerea patrimoniului cultural imobil va urmări crearea unui ecosistem de inovare în domeniul protejării monumentelor istorice din România. Asta va presupune dezvoltarea unor mecanisme specializate și a unor instrumente de cooperare între instituțiile publice locale, IMM-uri, ONG-uri și proprietari de patrimoniu.
Centrul de formare în domeniul restaurării monumentelor istorice va fi folosit pentru realizarea unor elemente constructive, precum ziduri, planșee, acoperișuri, cu diferite alcătuiri, astfel încât să servească drept material didactic pentru cursanți. Aici vor putea fi testate cunoștințele și aptitudinile necesare pentru aplicarea tehnicilor și soluțiilor de creștere a eficienței energetice în domeniul protejării patrimoniului.
Director CNM Astra: „Vom fi bine amplasați pe harta europeană a valorizării patrimoniului”
Ciprian Ștefan, directorul CNM Astra, spune că proiectul este extrem de important nu doar pentru regiunea Sibiului, ci pentru întreagă țară, ami ales că nu există un astfel de centru în Europa de Est. Centrul va fi amenajat după un model din Germania.
„Este vorba despre un centru de testare pentru materialele necesare izolațiilor pentru clădirile istorice. Este un proiect finanțat prin PNRR susținut prin Ministerul Culturii și Institutul Național de Patrimoniu. INP este cel care va gestiona sediul respectiv, este o investiție de 16 milioane de euro și este pe modelul Fraunhofer din Germania. Din punctul meu de vedere în partea asta a Europei nu o să existe un astfel de centru și este vital nu doar pentru regiunea noastră, ci pentru toată țara, modul în care eficientizăm funcționarea clădirilor istorice din fiecare oraș și fiecare localitate din România. E o investiție bună, zic eu, și este bine că s-a ales și s-a găsit varianta pentru Sibiu pentru că totuși vine o sumă importantă de bani ca finanțare in județul nostru și mai ales că sunt două muzee tari și o facultate care are componenta de restaurare și valorizare a patrimoniului. Cred că vom fi bine amplasați pe harta europeană a valorizării patrimoniului în momentul de față”, a spus Ciprian Ștefan, directorul CNM Astra.