Trei oameni au căzut într-un bazin de 5 metri în Hașag (update)
foto: arhivă

Trei oameni au căzut într-un bazin adânc de cinci metri în localitatea Hașag. Pompierii se îndreaptă în zonă pentru a-i ajuta. Nu se cunosc date despre starea oamenilor ori dacă sunt răniți.

Update 3

“La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 15.30, prin apel 112, s-a sesizat faptul că trei bărbați ar fi căzut într-un bazin de canalizare din localitatea Hașag. La fața locului s-au deplasat polițiști și echipaje medicale, în urma intervenției reușindu-se salvarea a doi bărbați, care au fost transportați la spital, unul dintre aceștia în stare gravă. Din păcate, în cazul celui de-al treilea bărbat, medicii prezenți au declarat decesul.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în calitate de angajați ai unei societăți, în timpul programului de lucru, cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, din cauze care urmează a se stabili, au căzut în bazinul pe care urmau să-l curețe”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv ucidere din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate circumstanțele în care s-a produs acest eveniment.

UPDATE 2

Bărbații efectuau o lucrare la bazinul de canalizare. Evenimentul se încadrează la accident de muncă.

UPDATE 1

Trei bărbați au căzut într-un bazin de canalizare. Unul dintre ei a decedat. Detalii și video, AICI.

ȘTIREA INIȚIALĂ

„Pompierii sibieni intervin de urgență în localitatea Hașag cu o autospecială de stingere, o autoscară, o autospecială de transport personal și victime multiple, pentru a salva trei persoane care din primele informații ar fi căzute într-un bazin adânc de aproximativ 5 metri”, spune Andreea Ștefan, purtătpărul de cuvânt al ISU Sibiu.

Pompierii urmează să ajungă la fața locului. Deocamdată nu se știe în ce stare sunt oamenii și nici dacă bazinul era gol sau avea apă în el.

„SAJ Sibiu a trimis de urgență două echipaje, unul cu asistent medical și unul cu medic, în localitatea Hașag, unde trei persoane sunt căzute într-un bazin. Intervenția este în dinamică”, spune Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

De asemenea la fața locului intervin și două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic.

Intervenția este în desfășurare, revenim cu detalii!

Ultima oră