Fraude electorale la ceas de seară în județ. Alegătoare mituită cu bani la Bradeni, iar la Alma și Mediaș s-au constatat încă două incidente

În ultimele trei ore, în contextul desfășurării alegerilor, au fost deschise trei dosare penale referitoare la incidente electorale, dintre care unul vizează coruperea alegătorilor.

Fraude electorale la ceas de seară în județ. Alegătoare mituită cu bani la Bradeni, iar la Alma și Mediaș s-au constatat încă două incidente

Un bărbat din Brădeni a încercat să mituiască o alegătoare, oferindu-i bani pentru a vota în favoarea unui anumit candidat.

„Un dosar penal vizează săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor. În comuna Brădeni, un localnic i-ar fi oferit o sumă de bani unei alegătoare pentru a vota un anumit candidat”, a transmis Centrul de Comunicare Județean Sibiu.

Și în localitatea Alma a fost deschis un dosar penal deoarece persoana responsabilă cu urna mobilă s-a deplasat la domiciliul celor care au solicitat urna, fără a fi însoțită de forțele de ordine.

„Un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului urnei de vot a fost deschis de către polițiști după ce, la o secție de votare din localitatea Alma, echipa de jandarmi care gestionează votarea cu urna mobilă a constatat că președintele secției se deplasase anterior, fără însoțirea forțelor de ordine, la persoanele care solicitaseră să-și exprime votul cu ajutorul urnei mobile”, se mai transmiste în comunicatul de presă.

În Mediaș, se pare că un grup de persoane ar fi încercat să convingă cetățenii să sprijine o anumită formațiune politică.

„Ca urmare a suspiciunii rezonabile că anumite persoane din municipiul Mediaș ar fi încercat să convingă alegătorii să susțină cu ocazia alegerilor o formațiune politică, s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de coruperea alegătorilor și violarea confidențialității votului”, a mai transmis Centrul de Comunicare Județean Sibiu.

Până la 18:30 s-au făcut 41 de sesizări dintre care s-au confirmat 20

Până la ora 18.30, la nivelul judeţului Sibiu, procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică. De la începutul procesului electoral, structurile Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Sibiu au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică și nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral.

Au fost semnalate 41 de sesizări în legătură cu procesul electoral, dintre care 20 nu s-au confirmat în urma verificărilor, 16 au fost soluționate, iar 5 se află în curs de soluționare. Toate sesizările cu caracter electoral sunt gestionate corespunzător și echidistant. De asemenea, au fost constatate 11 contravenții, în toate cazurile fiind luate măsuri conform legislației în vigoare.

„Reamintim cetățenilor că, în orele următoare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme. O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile. Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!”, se mai menționează în comunicat

Ultima oră