ANM anunță un val de caniculă în următoarele patru săptămâni, iar în unele zone va ploua

Săptămânile următoare aduc o vreme călduroasă în cea mai mare parte a României, cu temperaturi mai ridicate decât media pentru această perioadă. Distribuția precipitațiilor va fi variată de la o săptămână la alta și de la o regiune la alta, anunță Mediafax.

ANM a emis prognoza meteo pentru intervalul 10 iunie – 8 iulie.

Săptămâna 10 – 17 iunie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nordice, nord-vestice și nord-estice, dar și deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest
interval.

Săptămâna 17 – 24 iunie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice.Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea sud-vestică a teritoriului.

Săptămâna 24 iunie – 1 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sudice.Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 1 – 8 iulie

Mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor deficitare în regiunile vestice.

Ultima oră