Afine culese de la Gura Râului mai ieftine decât anul trecut și fragi cu 250 de lei kilogramul, în Piața Cibin (foto)

Au apărut primele fructe de pădure în Piața Cibin din Sibiu. Afinele și zmeura s-au copt mai devreme cu câteva săptămâni față de anul trecut, iar prețul lor este mai mic. La polul opus se află fragii, un kilogram ajungând la prețul de 250 de lei.

Săptămâna aceasta au apărut afinele și alte fructe de pădure pe tarabele micilor comercianți. Cei mai mulți au cules afinele de la Gura Râului. Dumi, un tânăr care se ocupă sezonier de culesul afinelor, spune că anul acesta s-au copt mult mai repede și se așteaptă să fie un an bogat. „Am cules afinele de la Gura Râului. S-au făcut mai repede cu două, trei săptămâni decât anul trecut din cauza căldurii și a ploilor. Este mult de muncă la ele. Trebuie culese și trebuie alese. Avem o unealtă specială pieptene, cu care le culege, după care facem un fel de moară. Mai exact, le dăm drumul afinelor pe o pătură și frunzele rămân lipite de ea. Prețul este la fel ca anul trecut”, a spus Dumi.

Afine culese de la Gura Râului mai ieftine decât anul trecut și fragi cu 250 de lei kilogramul, în Piața Cibin (foto)

Afine culese de la Gura Râului mai ieftine decât anul trecut și fragi cu 250 de lei kilogramul, în Piața Cibin (foto)

Fragii sunt cei mai scumpi

Pentru Rebeca, joi a fost prima zi în care a venit la Piață Cibin cu afine, câteva caserole de fragi și coacăze.  Dacă afinele sunt mai ieftine decât anul trecut, fragii costă mai mult, ajungând la 250 de lei kilogramul. Astfel, o caserolă de 250 de grame ajunge să coste în jur de 60 de lei. „Este prima zi în care vin la piață cu afinele. De la Gura Râului le-am adunat. S-au făcut mai devreme anul acest an. Afinele le dăm cu 25 de lei, iar frăguțele sunt puțin mai scumpe pentru că sunt mai greu de adunat și de găsit. Un kilogram de frăguțe ajunge la 200, 250 de lei, iar coacăzele le dăm cu 20, 25 de lei kilogramul. Afinele sunt mult mai ieftine decât anul trecut, mai ales pentru perioada asta din cauză că se anunță că vor fi mai multe”, a spus Rebeca.

Afine culese de la Gura Râului mai ieftine decât anul trecut și fragi cu 250 de lei kilogramul, în Piața Cibin (foto)

Afine culese de la Gura Râului mai ieftine decât anul trecut și fragi cu 250 de lei kilogramul, în Piața Cibin (foto)

Aurelia Mărunțelu are una dintre cele mai frumoase tarabe cu fructe de sezon din piață, încărcată cu ciuperci, afine, zmeură, dar și muguri de pin și brad, perfecte pentru gustări, gem sau siropuri. Toate sunt adunate de ea împreună cu familia ei. „S-au făcut mai repede cu trei săptămâni pentru că  «s-a înaintat timpul». De fapt, toate s-au făcut mai repede anul acesta, nu doar afinele ci și cireșele amare și zmeura. Sibienii au început să vină să cumpere însă într-un număr mia micuț. Acum au început să afle că a început sezonul fructelor de pădure”, a spus Aurelia.

Afine culese de la Gura Râului mai ieftine decât anul trecut și fragi cu 250 de lei kilogramul, în Piața Cibin (foto)

Afine culese de la Gura Râului mai ieftine decât anul trecut și fragi cu 250 de lei kilogramul, în Piața Cibin (foto)

Afine culese de la Gura Râului mai ieftine decât anul trecut și fragi cu 250 de lei kilogramul, în Piața Cibin (foto)

Femeia susține că prețul afinelor urmează să mai scadă. „Prețul afinelor deja a scăzut și este 25 kilogramul de afine. Dacă se cumpără mai multe se negociază la 20 de lei per kilogram. Zmeura costă 40 de lei per kilogram fiind începutul sezonului, dar o să scadă prețul și la ea. Avem și tei de munte cu 10 lei o pungă mai voluminoasă, muguri de brad cu 15 lei kilogramul, gălbiori cu 50 de lei și ciuciuleții de rouă îi dau cu 30 de lei kilogramul”, a spus Aurelia Mărunțelu.

În Piața Cibin se mai găsesc și cireșe de pădure cu 40 de lei kilogramul, dar și plante medicinale precum mușețel și sunătoare cu cu 5 lei fiecare legătură.

Ultima oră