Pictorul sibian Bogdan Mihai Radu, selectat la prestigioasa expoziţie a Academiei Regale de Artă din Marea Britanie
foto LIFE.ro

Pictorul Bogdan Mihai Radu, stabilit la Londra, este singurul artist român selectat în prestigioasa competiţie anuală a Academiei Regale de Artă din Marea Britanie, el urmând să expună tabloul „After the rain” („După ploaie”) în cadrul expoziţiei de vară – The Royal Academy of Arts’ Summer Exhibition. Artistul speră să revină în ţară, unde să îşi prezinte cât mai des lucrările de artă.

Pictorul sibian Bogdan Mihai Radu, selectat la prestigioasa expoziţie a Academiei Regale de Artă din Marea Britanie

„Din ce ştiu, eu sunt singurul român de anul acesta, (…) am întrebat, dar nu ar mai fi altul. Eu mi-am dorit foarte, foarte mult. Este al şaselea an în care mă înscriu în competiţie şi primul în care intru. Este cea mai importantă expoziţie din lume şi cea mai veche expoziţie din lume, datează de la 1769”, a declarat, pentru AGERPRES, pictorul Bogdan Mihai Radu.

Competiţia este acerbă, mărturiseşte el. În fiecare an, peste 15.000 de participanţi se înscriu în acest concurs – în jur de 30.000 de lucrări. Se anunţă iniţial un număr mai mare de selecţionaţi şi ulterior finaliştii, care vor ajunge pe simezele şi în sălile din Burlington House. Expoziţia din acest an este deschisă publicului între 18 iunie şi 18 august, fiind precedată de un serviciu religios cu tradiţie, pe 10 iunie, la care sunt invitaţi toţi finaliştii. Au loc şi vizionări private care culminează cu un eveniment social de mare atracţie pe 12 iunie. ”Ca urmare a creşterii continue a numărului de participanţi, numărul de lucrări înscrise de fiecare a fost redus de la trei la două”, ne spune artistul.

Pictorul român s-a înscris cu două lucrări, fiind selecţionată una dintre ele – „After the rain”, o pictură în ulei pe pânză cu dimensiunile de 50 x 45 cm.

„Despre opera mea ‘După ploaie’, ce aş putea să zic… Îmi plac foarte mult peisajele dramatice, mă inspiră foarte mult natura în primul rând şi îmi plac locurile dramatice, pustii. Spre exemplu, dacă plouă afară, eu nu prefer să stau în casă, eu prefer să mă duc în parc sau să mă duc pe malul mării, dacă plouă, unde nu e nimeni, sunt singur, e ceaţă, furtună, totul mă inspiră. Şi îmi place pentru că surprind altfel natura, văd schimbarea asta climatică”, afirmă el.

Sibian la origine, Bogdan Mihai Radu urmează să fie prezent în septembrie la Festivalul Internaţional de Artă Contemporană (SCAF) organizat de Muzeul Naţional Brukenthal.

Managerul muzeului sibian, Alexandru Chituţă, a precizat pentru AGERPRES că intenţionează anul viitor să organizeze o expoziţie personală a lui Bogdan Mihai Radu, la Sibiu. Artistul a avut lucrări expuse în 2023 atât la SCAF, cât şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Îşi doreşte să fie prezent la mai multe expoziţii în ţară.

„Îmi doresc să fiu prezent la SCAF pentru că e Sibiul meu şi e Brukenthalul pe care nu ai cum să îl ignori. Mi-aş dori să fiu la SCAF sau la o altă expoziţie la Sibiu, în România. De când sunt în Marea Britanie, mai mult aici am activat. Anul acesta o să mai am o expoziţie la Londra, tot o expoziţie de grup, la care am ajuns tot printr-un concurs, şi o să mai am o expoziţie personală tot aici, la Londra, anul acesta. În România mi-aş dori să fiu prezent în mai multe locuri, dar nu mă contactează nimeni, nu reuşesc să intru. (…) Mi-aş dori să fiu prezent la Brukenthal. Este primul muzeu în care am intrat când eram copil, nu pot să uit niciodată primul contact cu Brukenthalul”, a arătat Bogdan Mihai Radu.

Devenit cetăţean britanic, Bogdan nu îşi uită originile şi se declară mândru de ţara sa.

„Sunt mândru că sunt acolo (Londra – n.r.) şi pentru că sunt român, deşi sunt şi cetăţean britanic. Nu vreau să renunţ la cetăţenia română, pentru că sunt român, mai ales din Sibiu, mai exact din Tălmaciu. Practic am copilărit în Tălmaciu, dar m-am născut în Sibiu. Am fost făcut cetăţean de onoare al oraşului Tălmaciu anul trecut şi atunci mi-am exprimat dorinţa primarului – să fac un vernisaj la Tălmaciu şi mi-aş dori o expoziţie la Sibiu”, ne-a dezvăluit artistul.

Născut la Sibiu, Bogdan Mihai Radu a început să se afirme în 2002, când a avut prima expoziţie personală. Lucrările sale se află atât în colecţii publice, cât şi private. Din 2018 trăieşte şi creează la Londra, având şi cetăţenie britanică. În 2020 a fost distins de către Preşedinţia României cu Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Prezenţa sa la The Royal Academy of Arts’ Summer Exhibition reprezintă o recunoaştere în plus a talentului său.

„Sunt bucuros că sunt la The Royal Academy. Este cea mai importantă recunoaştere în faţa britanicilor. Faptul că eu o să fiu aici o să fiu total altfel privit de britanici, practic este evenimentul anului în Londra”, a subliniat acesta.

Întrebat ce ar face dacă ar deveni bogat datorită picturilor sale, Bogdan Mihai Radu a recunoscut că unul dintre visurile sale este să se întoarcă acasă, la Sibiu, unde să creeze.

Institutul Cultural Român la Londra a salutat performanţa artistului român şi prezenţa sa la cea mai mare expoziţie de artă contemporană din lume, care va fi deschisă publicului începând din 18 iunie.

Ultima oră