părinți și dascăli de la liceul de artă protestează miercuri în piața mare împotriva comasării cu liceul “carol i”

Elevii, părinții și profesorii de la Liceul de Artă din Sibiu anunță că vor protesta miercuri, de la ora 17.00, în Piața Mare. Aceștia ies în stradă împotriva fuziunii prin absorbție cu Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I”.

Profesorii de la Liceul de Artă din Sibiu și-au exprimat dezacordul privind fuziunea cu Liceul „Carol I” încă de la începutul lunii martie. Recent, și părinții elevilor de la Liceul de Artă s-au arătat a fi împotriva acestei comasări, redactând o petiție online. Elevii, părinții și profesorii anunță printr-un comunicat de presă că vor ieși miercuri în stradă ca semn de protest.

Comunitatea Liceului de Artă Sibiu, compusă din elevi, părinți și profesori, organizează în data de 5 Iunie 2024, un protest pașnic împotriva fuziunii prin absorbție cu Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I”. Protestul este autorizat și sunt așteptați părinții, profesorii și elevii Liceului de Artă, în fața Primăriei din Piața Mare, începând cu ora 17:00.

Citește și: Profesorii de la Liceul de Artă refuză fuziunea cu Liceul „Carol I”. Au făcut memoriu la ISJ Sibiu: ”Nu este potrivită”

„Decizia fuziunii pune în pericol identitatea Liceului de Artă”

Cadrele didactice, părinții și elevii se împotrivesc acestei fuziuni din trei motive. În primul rând, consideră că Liceul de Artă Sibiu are o istorie bogată de 67 de ani în educația artistică, cu un profil unic și rezultate notabile atât la concursurile naționale cât și la examenele de la finalul ciclurilor de școlarizare. Fuziunea cu un liceu tehnologic ar dilua semnificativ rezultatele obținute.

Totodată, standardele și metodologiile educaționale din învățământul artistic diferă semnificativ de cele din învățământul tehnologic. O fuziune ar crea un mediu educațional necoeziv și ar afecta negativ elevii ambelor licee. Iar ultimul motiv este reprezentat de decizia de fuziune a fost luată fără o consultare a părților implicate.

„Dorim o comunicare deschisă și transparentă cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu pentru identificarea soluțiilor benefice pentru elevii ambelor instituții de învățământ. Planul de fuziune ignoră diferențele fundamentale dintre învățământul artistic vocațional și cel tehnologic. Legea Educației prevede criterii distincte pentru cele două domenii, făcând fuziunea nepotrivită din punct de vedere pedagogic. Omogenizarea forțată a sistemelor educaționale diferite va fi dăunătoare calității actului educațional oferit elevilor ambelor licee.

Ca urmare a repetatelor memorii trimise de către personalul liceului de Artă către MEN, la data de 24 aprilie 2024, Ministerul Educației a trimis răspunsul său, prin intermediul Direcției Generale de Management Resurse Umane și Rețea Școlară, argumentând că Ministerul Educației poate interveni doar în situațiile divergente dintre autoritățile administrației publice locale și inspectoratele școlare, propunerea de reorganizare a celor două unități nefăcând obiectul unor astfel de situații. Astfel, din răspunsul MEN reiasă că realizarea/ nerealizarea acestei fuziuni depinde exclusiv de ISJ Sibiu. În consecință, ne dorim revocarea imediată a deciziei de fuziune a celor două licee”, se arată în comunicatul de presă semnat de Mădălina Ucenic, Președintele Comitetului Reprezentativ al Părinților ai Liceului de Artă, Sibiu.

Citește și: Părinții elevilor de la Liceul de Artă vor să iasă în stradă pentru a protesta împotriva fuziunii cu Liceul „Carol I”

 

Ultima oră