VIDEO: Promisiunea Ruxandrei Cibu Deaconu către Astrid Fodor

„La aceste alegeri locale, am decis să încerc să conving sibienii că merită ceva mai bun. Sunt ferm convinsă că așa este. Sibienii merită ceva mai bun decât au avut în ultimii ani și ceva mult mai bun decât li se propune din partea celor care au distrus România, PNL și PSD”.

„Astăzi, Primăria Sibiu este condusă de Astrid Fodor, o doamnă pe care o respect și care știu că este de bună credință. Doamna Fodor are două mandate și jumătate la conducerea Sibiului și rezultatele se văd. Se văd și cele bune, dar și cele mai puțin bune, din nefericire”, spune Ruxandra Cibu Deaconu într-o declarație video, în care îi face o promisiune fermă primarului în funcție.

Puteți citi mai jos un interviu acordat de candidata Alianței Dreapta Unită la Primăria Sibiu. Atașat, la final, poate fi citit și textul promisiunii pe care o face Ruxandra Cibu Deaconu lui Astrid Fodor

video
play-sharp-fill

INTERVIU Ruxandra Cibu Deaconu: „Îmi pun reputația în joc pentru a demonstra că Sibiul poate progresa rapid”

Zilele astea, o poți întâlni pe Ruxandra Cibu Deaconu prin cartiere, în locurile aglomerate, stând de vorbă cu oamenii. Te surprinde imediat faptul că sibienii o recunosc imediat ce li se intersectează privirile și vezi cum le apare brusc un zâmbet pe față. De cele mai multe ori, urmează o strângere de mână și câteva minute de discuții, despre problemele din oraș, despre soluții. Este activitatea normală de campanie, în care candidata Alianței Dreapta Unită împreună cu viitorii consilieri locali din partea Alianței își prezintă programul de guvernare sibienilor din cartiere. Am reușit să-i punem câteva întrebări Ruxandrei Cibu Deaconu, în timpul unei astfel de vizite într-un cartier al Sibiului.

Sunteți primul candidat anunțat oficial pentru Primăria Sibiu, încă de acum șase – șapte luni. De ce vreți să ajungeți primar al Sibiului?

Motivul intrării mele în politică a fost unul foarte concret: vreau să schimb ceva în România și în orașul în care trăiesc. Am fost nemulțumită – așa cum erau și sunt și astăzi foarte mulți români – de ceea ce fac politicienii cu „vechime”: lipsă de respect față de oameni, jaf cu banii publici, privilegii personale într-o sfidare totală a populației.

Am intrat mai întâi ca membru în USR și apoi în USR – PLUS, după care am decis să candidez, la Consiliul Județean în 2020 și la Primăria Sibiu în 2024. Știu că multă lume m-a considerat prea curajoasă, pentru că mi-am asumat să mă confrunt cu primarul în funcție, Astrid Fodor. Mie îmi plac provocările, îmi place să-mi asum rolurile pozitive, de construcție, cele care înseamnă lucruri bune importante făcute pentru ceilalți. De asta sunt astăzi aici, cu câteva zile înainte de alegerile locale.

Oamenii spun că în Sibiu s-au făcut lucruri bune și nu e așa rău ca în alte orașe din România. E adevărat?

Eu am un mesaj scurt pentru sibieni: Nu ne mai putem minți că totul este bine! Da, s-au făcut lucruri, dar omul este o ființă care vrea tot timpul mai mult, asta aduce progresul omenirii. Altfel, am fi rămas în Evul Mediu sau am fi trăit și astăzi în peșteri, că doar era bine și acolo, cu foc și mâncare naturală. Suntem oameni și vrem mai mult, vrem mai bine.

Dacă sunt orașe în România în care s-au făcut mai multe lucruri de calitate, mai repede și cu mai mulți bani investiți pentru oameni, înseamnă că se poate și la Sibiu. Nu o critic pe Astrid Fodor că nu e un bun primar, a fost un bun primar, asta e clar. Dar știm bine că putea să facă mai mult, mai bine și mai repede. Am ajuns aici, în acest moment, și spun doar atât: eu pot să fac mai mult și mai bine și îmi pun reputația în joc pentru a demonstra că Sibiul poate progresa rapid către ceea ce vor oamenii.

VIDEO: Promisiunea Ruxandrei Cibu Deaconu către Astrid Fodor

Care sunt garanțiile pe care le oferiți pentru aceste promisiuni?

Lucrez de 20 de ani într-o companie multinațională de anvergură, în care am condus echipe  mari, internaționale, în proiecte de milioane și poate miliarde de euro. Știu cum se face, iar faptul că de atât timp sunt tot acolo înseamnă că am făcut-o bine și chiar foarte bine.

I-ați făcut și doamnei Fodor o promisiune, despre ce este vorba?

I-am promis că, dacă voi fi aleasă primar, voi continua toate proiectele pe care nu a reușit să le finalizeze, indiferent de motivul întârzierilor. Interesul sibienilor este dincolo de orice orgoliu politic, nu am niciun motiv să nu duc mai departe aceste proiecte, pentru că, indiferent de stadiul lor – unele sunt doar niște idei sau propuneri în stadiu incipient – ele trebuie finalizate pentru ca sibienii să se poată bucura de ele.

Ați făcut și un Contract cu sibienii. Ce înseamnă asta, ce valoare are un astfel de contract?

Contractul cu sibienii prezentat de mine în fața presei are un scop foarte clar: vreau ca oamenii să știe că îmi asum obiective concrete, nu vin cu baliverne și povești, cum am văzut la alți candidați. Îmi pun pe masă viitorul de om politic cu acest contract. Dacă nu voi îndeplini cele 10 angajamente, mă retrag și las locul unui politician mai competent.

Eu știu că oamenii îmi vor spune pe 9 iunie că au încredere în mine.

VIDEO: Promisiunea Ruxandrei Cibu Deaconu către Astrid Fodor

Care sunt cele 10 lucruri pe care le promiteți?

Angajamentele mele sunt așezate în contract într-o ordine a importanței stabilită de sibieni. Toate sondajele noastre au pus în evidență această ierarhie și așa am decis să le prezint.

Pe primul loc sunt spațiile verzi, parcurile de cartier, plantările pe bulevarde, pentru aer curat, umbră și o atmosferă mult mai plăcută pe străzi și bulevarde. Aici intră și albia Cibinului, care azi e un fel de maidan și pe care vreau să-l transformăm într-o zonă verde unică în România.

Urmează sănătatea, cu viitorul Spital Municipal, pentru care am un plan bine pus la punct. Apoi, regenerarea cartierelor, în care vom da o nouă față blocurilor, spațiilor comune, parcărilor, pentru ca oamenii să se simtă bine acasă și să nu mai regrete că nu s-au născut în alte țări.

Transportul public este și el pe lista de priorități, pentru că fără o rețea bine pusă la punct de autobuze, inclusiv în zona metropolitană, nu poți spune că ai un oraș modern și nu poți scăpa de traficul auto. Iar la mobilitate intră și pasajele subterane, care ne vor scăpa de insuportabilele cozi la semafoare.

Avem un plan și pentru veniturile sibienilor. Cu investiții solide, cu firme profitabile, salariile vor crește organic, într-un ritm bun, în așa fel încât să fie mai mari cu 50% în 4 ani.

Trecem la pistele de biciclete, care fac parte din sectorul de mobilitate, dar au un statut aparte. Adulți și copii trebuie să se poată deplasa pe bicicletă în siguranță, la școală, în parc sau la plimbare, iar pentru asta vrem să creăm o rețea sigură de piste, așa cum există în alte țări.

Educația se află în prim plan cu investiții, atât în spațiile existente, pentru a fi modernizate, dar și cu spații noi, școli noi care să acopere necesarul de locuri de învățământ pentru copii. Vrem să construim cel puțin un Colegiu Național, cu până la 2000 de locuri.

Sănătatea vine și prin sport, de aceea vrem să investim în sportul de masă, în cluburi municipale, pentru ca accesul copiilor și adulților la terenuri și săli de sport să fie extrem de facil și atractiv.

În zona culturală, pe lângă seria de măsuri propuse pentru susținerea culturii, investiția într-o sală de spectacole de mari dimensiuni este prioritară, pentru că va aduce un câștig uriaș culturii sibiene. De asemenea, în turism pregătim o serie de măsuri benefice în așa fel încât să creștem durata sejurului în Sibiu.

Nu în ultimul rând, siguranța copiilor și cea a adulților sunt obiective majore pentru noi și ocupă un loc important în programul de guvernare locală. Vrem să reducem la jumătate infracțiunile comise în Sibiu, cu ajutorul Poliției Locale în colaborare cu Poliția Județeană.

Dacă sibienii vor să semneze acest contract virtual cu mine, nu trebuie să facă altceva decât să voteze candidatul Alianței Dreapta Unite la primărie și lista de consilieri cu ajutorul cărora voi pune în practică întreg programul de guvernare locală asumat de noi.

Programul de Guvernare Locală și Contractul cu Sibienii pot fi citite pe pagina mea de campanie:

PROMISIUNEA RUXANDREI CIBU DEACONU CĂTRE ASTRID FODOR (text integral)

„La aceste alegeri locale, am decis să încerc să conving sibienii că merită ceva mai bun. Sunt ferm convinsă că așa este. Sibienii merită ceva mai bun decât au avut în ultimii ani și ceva mult mai bun decât li se propune din partea celor care au distrus România, PNL și PSD.

Astăzi, Primăria Sibiu este condusă de Astrid Fodor, o doamnă pe care o respect și care știu că este de bună credință. Doamna Fodor are două mandate și jumătate la conducerea Sibiului și rezultatele se văd. Se văd și cele bune, dar și cele mai puțin bune, din nefericire.

Avem un stadion nou, dar care a fost construit cu bani locali, în loc să atragem finanțare nerambursabilă.

Avem Calea Dumbrăvii nouă, de 5 milioane de euro, dar cu probleme de trafic, cu un spațiu pierdut de pietoni și mai ales cu o stare jalnică a spațiilor verzi de pe această stradă.

Avem un parc nou, Belvedere, dar care este uscat, neîngrijit și mai nou se surpă.

Avem o pistă nou de biciclete, pe malul Cibinului, dar care nu ajunge nicăieri, cu bănci sferice pe care nu se poate odihni nimeni.

Asta la lucruri bune.

La lucruri proaste, avem clădiri care se dărâmă pe noi și care surprind neplăcut turiștii, chiar în centrul orașului.

Avem un trafic aglomerat, sufocat, la orele de vârf.

Avem zeci de kilometri de străzi și bulevarde fără umbră și cu aer tot mai poluat.

Avem o criză uriașă de locuri de parcare, pentru că proiectele de parcări zac prin sertare.

Avem oameni care mor pe pistele de biciclete desenate cu pensula pe asfalt, în plin trafic auto.

Avem… de fapt nu avem spital municipal.

Avem tomberoane din care se revarsă gunoaiele prin cartiere.

Avem un centru istoric în care aspectul teraselor și tarabelor începe să amintească de bazarele turcești de pe vremuri.

Da, avem de toate.

Dar mai ales avem un oraș cu un potențial imens și cu oameni extraordinari, un oraș care are nevoie de un primar nou, plin de energie, pentru duce Sibiul acolo unde merită: în Europa modernă.

De aceea vă cer ca pe 9 iunie să alegeți echipa care poate face din Sibiu orașul minunat pe care îl merităm.

Iar eu îi promit doamnei Fodor că, după ce voi fi aleasă primar, voi debloca proiectele pe care n-a reușit să le termine. Din toate astea Câștigă Sibiul. Câștigă sibienii.”

Comandat de USR, parte a Alianței Dreapta Unită. COD AEP: 21240009

Ultima oră