Ministrul Culturii se implică în scandalul în care Louis Vuitton este acuzat că a copiat ia specifică Mărginimii Sibiului
Sursa foto: The Impression

Ministrul Culturii Raluca Turcan intenționează să se implice într-un dialog cu reprezentanți ai brandului Louis Vuitton, în contextul în care cea mai nouă colecție a casei de modă este inspirată din portul tradițional din Mărginimea Sibiului, fără a da recunoaștere originii motivelor folosite.

În colecția „LV by the Pool” 2024, casa de modă Louis Vuitton a folosit de motive tradiționale portului românesc din Transilvania, mai exact s-a inspirat din modelul iei cu șinoare specifică zonei Sibiului, fără a da recunoaștere valorii patrimoniale și culturale a pieselor tradiționale românești.

Ministrul Culturii Raluca Turcan își arată preocuparea pentru protejarea elementelor identitare. „Preocuparea Ministerului Culturii pentru protejarea elementelor identitare culturale și patrimoniale, este una prioritară și vă pot spune că, în prezent, analizăm protecția indicațiilor geografice pentru produsele artizanale și industriale, cât și propuneri de acte normative menite a oferi o piață de desfacere, constantă și continuă, pentru produsele tradiționale, prin stabilirea unui procent din fondul destinat achiziționării produselor pentru protocol, de către instituțiile statului, dedicat produselor tradiționale”, a transmis Ministrul Culturii, Raluca Turcan.

În privința campaniei Louis Vuitton în care obiectele vestimentare sunt vădit inspirate din portul tradițional din Mărginimea Sibiului, Ministrul Culturii intenționează să deschidă un dialog cu reprezentanții casei de modă franceze.

„În contextul discuțiilor din spațiul public, cu referire la preluarea de către compania Louis Vuitton a modelului iei cu șinoare, specifică zonei Sibiului, vă pot spune că intenționez să mă implic într-un dialog cu reprezentanți ai companiei, pentru recunoașterea valorii patrimoniale și culturale a pieselor tradiționale românești. Voi reveni cu mai multe detalii, în zilele următoare; vă pot spune însă că abordarea va fi una în spiritul obținerii recunoașterii la nivel internațional a valorii inestimabile a tradiției românești și a transpunerii acestui “incident” într-o oportunitate pentru a face cunoscută ia/cămașa românească tradițională, la nivel internațional”, a declarat Raluca Turcan.

Organizația neguvernamentală „La blouse roumaine” cere brandului de lux să menționeze sursa de inspirație pentru colecția în care au fost folosite motivele tradiționale din Mărginimea Sibiului. De asemenea, organizația îi mai cere brandului franțuzesc să elimine din colecție toate piesele de inspirație românească până la obținerea acordului de utilizare a designului.

Citește și: Francezii de la Louis Vuitton acuzați că au copiat în noua colecție bluza românească din Mărginimea Sibiului

 

 

Ultima oră