Copiii de la secția de tenis a CSC 1599 Șelimbăr s-au întrecut sâmbătă în cadrul unui turenu intern organizat de Academia clubului.
25 de copii legitmați la CSC 1599 Șelimbăr au participat la cele trei competiții de tenis organizate de club cu ocazia zilei de 1 iunie, în funcție de nivelul fiecăruia. Toți copiii au arătat în fața părinților un real progres, după antrenamentele intense susținute cu antrenorul secției de tenis, Viorel Avrămescu la baza de tenis din Șelimbăr, situată pe strada Stadionului.
Secția de tenis a CSC Șelimbăr are 30 de copiii, însă în cadrul clubului sunt peste 500 de copiii.
Se fac înscrieri în continuare la toate secțiile clubului, iar amănunte pot fi obținute printr-un mesaj dat pe pagina de facebok Academia CSC Șelimbăr, aici.
”Secretul este unul simplu și pleacă de la strategia de dezvoltare a clubului. Acolo unde avem infrastructură necesară, personal specializat și cereri din partea copiilor pentru practicarea sportului de masă și ulterior de performanță, clubul nostru va face demersurile necesare pentru practicarea în condiții optime și în cadru organizat a activității sportive” a anunțat directorul clubului șelimbărean, Cornel Stănilă.