Primăria Sibiu a organizat sâmbătă ”Cupa 1 iunie” la fotbal, o competiție pentru U 11 și U 12 care s-a desfășurat pe Stadionul Municipal.
Primarul Astrid Fodor, legendele fotbalului sibian Viorel Hizo și Jean Gavrilă, fostul arbitru Aron Huzu, precum și jucătorii FC Hermannstadt Ianis Stoica și Cătălin Căbuz, au premiat câștigătorii acestei Cupe cu diplome, medalii și trofee oferite de Primăria Sibiu.
Cupa 1 iunie la fotbal a oferit bucurie copiilor, mișcare, o galerie activă a părinților, muzică și voie bună. Competiția organizată de Primăria Sibiu pe Stadionul Municipal a adus participarea echipelor U11 și U12 ale cluburilor sibiene: FC Hermannstadt, Alma Sibiu, Tigrii Team, DC Sibiu, Interstar Sibiu, Șoimii Sibiu, ASF Adrian Demian, Inter Stars 2020. A fost un eveniment cu mult soare și multă veselie, dedicat copiilor care iubesc fotbalul.
„Eu îi felicit pe toți copiii care au participat sâmbătă la Cupă pentru că au ales să petreacă Ziua Copilului jucând fotbal, pasiunea lor. I-am văzut motivați și serioși în a face performanță și am apreciat entuziasmul lor și bucuria cu care practică acest sport. Le doresc tuturor succes în competiții și să ajungă să joace pe Stadionul mare ca parte dintr-o echipă de Liga I” a declarat Astrid Fodor, primarul Sibiului.
REZULTATE CUPA 1 IUNIE:
LOCUL I (U11) – AFC Interstar
LOCUL I (U12) – ACS Alma Sibiu
Cel mai bun jucător (U11): Andrei Lopătaru (AFC Interstar)
Cel mai bun jucător (U12): Alexandru Hamza (ACS Alma Sibiu)
Cel mai bun portar (U11): Luca Mihu (AFC Interstar)
Cel mai bun portar (U12): Bogdan Drașovean (AFC Inter Stars 2020 Sibiu)
LOCUL II (U11): FC Hermannstadt
LOCUL II (U12): ASF Adrian Demian
LOCUL III (U11): ACS Alma Sibiu
LOCUL III (U12): AFC Inter Stars 2020 Sibiu