Modernizarea Fabricii de Cultură din Sibiu costă aproape 15 milioane de euro
foto: arhivă

În cadrul conferinței de presă de joi, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Constantin Chiriac a vorbit despre costurile pentru modernizarea Fabricii de Cultură pentru a deveni un centru cultural, la fel ca cel din Budapesta.

La o conferință de presă precedentă Constantin Chiriac mărturisea că vrea să transforme Fabrica de Cultură, precum arată halele de la Atelierele Eiffel din Budapesta, însă păstrând autenticitatea. Anul acesta, trei spații de la Fabrica de Cultură vor fi folosite pentru mai multe spectacole în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. „Trei spații de la Fabrica de Cultură le putem folosi în timpul festivalului plus intrarea la Faust și toată zona de parcare pentru că acolo va fi campat tot ce înseamnă zona tehnică și acolo vor pleca toate echipamentele pentru toate spațiile”, a spus Chiriac.

Cât despre stadiul în care se află Fabrica de Cultură, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” a declarat că în prezent se lucrează la studiul de fezabilitate și se urmărește ca mai apoi să fie atrase fonduri norvegiene. Suma de bani de care ar fi nevoie pentru reabilitarea Fabricii de Cultură s-ar ridica la o valoare de aproximativ 15 milioane de euro. „Lucrăm la studiul de fezabilitate. Aducem arhitecți celebri pentru a ne consulta iar până la final de an să facem și un DALI și un studiu de fezabilitate pentru a putea să aplicăm pentru fonduri. Am avea nevoie de 10, 15 milioane de euro”, a mai declarat Constantin Chiriac.

Citește și: Planurile lui Chiriac pentru viitoarea Fabrică de Cultură din Sibiu. Vrea să o transforme într-un centru cultural ca cel din Budapesta

 

 

Ultima oră