Finala fazei județene din Cupa României la fotbal se joacă în nocturnă pe noul stadion din Obor

Finalistele din acest an ale fazei județene din Cupa României, Voința Sibiu și Inter Sibiu vor disputa în nocturnă ultimul act pe Stadionul Obor, meciul fiind programat miercuri, 5 iunie. 

Finala fazei județene din Cupa României la fotbal se joacă în nocturnă pe noul stadion din Obor

Baza sportivă de pe Calea Șurii Mari a fost inaugurată în acest an, pe 10 mai și cuprinde și un teren cu gazon natural, cel care va găzdui finala cupei pe 5 iunie, de la ora 20.30.

Dacă titlul județean pare acontat de Păltiniș Rășinari, echipele sibiene Voința și Inter au posibilitatea de a încheia sezonul cu un trofeu.  După calculele hârtiei, favorită este Voința.

Președintele AJF Sibiu, Ioan Duma și-a asumat ca forul pe care îl conduce să plătească taxa de 2000 lei pentru a organiza prima finală în nocturnă. ”E un eveniment major pentru AJF Sibiu, e prima dată de când sunt eu președinte când joacă două cluburi din Sibiu. Am profitat că terenul are și nocturnă și am zis să facem prima finală din istoria AJF Sibiu  în nocturnă. AJF Sibiu și-a asumat plata taxei de 2000 lei, am considerat că va ieși ceva frumos. Cupa este transmisibilă de trei ani, medaliile sunt făcute, totul este pregătit” a anunțat președintele AJF Sibiu.

Comisia de Arbitri a AJF va anunța zilele viitoare și brigada care va oficia la finală. ”Avem 15 arbitri de Liga 3, doi asistenți de Liga 2 și un central FIFA, nu vom aduce niciodată din alt județ” a anunțat Ioan Duma.

CITEȘTE ȘI: Zeci de copii și părinți prezenți vineri la inaugurarea celei mai noi baze sportive din Sibiu (video foto)

Terenul mare de fotbal de pe Obor poate fi folosit doar contracost, asociațiile și cluburile fiind nevoite să achite 2.000 de lei pentru un eveniment.

Deținătoarea trofeului este FC Avrig, care anul trecut a învins în finală la Rășinari pe Inter Sibiu, scor 2-1.

Finala fazei județene din Cupa României la fotbal se joacă în nocturnă pe noul stadion din Obor

 

 

Ultima oră