zi mare în madrid pentru mii de „swfties” veniți la concert

În ziua marelui concertului, pe care Taylor Swift l-a susținut la Madrid, străzile orașului au fost invadate de strălucire. Mii de oameni au roit nerăbdători în jurul stadionului Santiago Bernabéu, defilând în ținute extravagante, îndelung pregătite pentru acest moment special. În jurul orei 17:30, ora locală, ușile s-au deschis pentru a permite accesul miilor de fani înfocați, veniți la concert din toate colțurile lumi.

Turneul mondial al cântăreței Taylor Swift a reunit, la Madrid, mii de fani de toate naționalitățile. Din cauza costului mare al biletelor, pentru mulți tineri a fost mai ieftin să viziteze Spania decât să meargă să o asculte pe artistă în țara ei natală: „În Statele Unite, de exemplu, biletele sunt în jur de 700 de euro, așa că pentru unii a fost rentabil să vină la Madrid și să se bucure, totodată, și de călătorie.”, a explicat o tânără pe nume Sandra. Un alt „swiftie” chinez, care studiază în Europa, nu a ratat nici el ocazia de a o asculta pe interpreta lui preferată: „Am luat biletele în țara mea și s-a întâmplat că am plecat să studiez în străinătate. În plus, China nici măcar nu a fost inclusă în turneu și ar fi trebuit să merg în Japonia. Asta a fost perfect pentru mine!” a mărturisit el. Alți tineri însoțiți sau nu de adulții din familiile lor, au venit la concert și din țări precum Italia și Elveția.

Entuziasmul s-a putut citi pe chipul tuturor celor prezenți. „Aceasta este cea mai bună zi din viața mea și mi-am dorit să trăiesc experiența de la zero, fără să mă gândesc prea mult la ce va fi!”, a mai punctat un alt tânăr fan.

Pe străzi s-au mai putut vedea o mulțime de umbrele multicolore, menite să-i ferească pe cei prezenți de soarele arzător. Temperatura din termometre a sărit de 30 de grade Celsius, iar canicula a cauzat leșinul câtorva persoane. În rest, totul a decurs fără incidente existând, în schimb, multe suprize… pentru trecători.

Parada „swifties”: vestimentații unice, lucrate manual luni în șir

Potrivit Elmundo.es, vestimentațiile, multe dintre ele lucrate manul, au făcut valuri pe străzile Madridului. Încărcate cu paiete și franjuri, și accesorizate cu pălării, cizme de cowboy, mărgele și nenumărate brățări, acestea au necesitat și mult timp, dar și mulți bani pentru a fi create. „Am cheltuit peste 100 de euro pe mărgele și material pentru brățări, de toate formele și culorile, dar a meritat!”, a spus David, unul dintre tinerii prezenți la concert.

Costumațiile în stilul „swfties” , purtate de tineri, au fost inspirate din diferite „epoci” ale cântăreței. „Suntem iubitori, în special, ai Miss Americana & The Heartbreak Prince. Lucrăm la idee și colectăm materiale din iulie 2023. Coasem de săptămâna trecută.” a mai completat David, prezentându-și atât vestimentația proprie, cât și pe cea a prietenului său. Și alți adepți ai cântăreței au dedicat mult timp pentru finalizarea ținutelor special pregătite pentru concert. „Ceea ce port este o ținută făcută complet manual, sunt 16.000 de briliante! Mi-a luat două luni să o termin!”, a povestit un fan pe nume Jolbin.

„Pe lângă faptul că sunt un swiftie, sunt și fan Real Madrid de când eram mic, dar nu am venit niciodată pe Bernabéu. Pentru mine înseamnă să omor două păsări dintr-o lovitură!”, a spus un tânăr amator de fotbal care s-a făcut remarcat, printre altele, purtând un tricou plin de sclipici al echipei sale preferate și o pălărie de cowboy, înțesată de hârtii colorate. „În cazul anumitor discuri, Taylor pune confetti înăuntru, așa că atunci când îl deschizi ai o surpriză. Am vrut să reprezint asta!”, a punctat el, argumentându-și alegerea ținutei.

Mulți dintre fanii lui Taylor Swift și-au îndeplinit, pentru prima dată, marele vis de a prinde un concert la care să poată lua parte.

Ultima oră