FOTO - Arhivă
FOTO - Arhivă

Tragedia s-a produs miercuri de dimineață în localitatea sibiană Șura Mare. Adolescenta s-a sinucis și avea 15 ani.

O adolescentă de 15 ani s-a sinucis într-o magazie la Șura Mare

O fată în vârstă de 15 ani s-a sinucis miercuri, în anexa unui imobil din localitatea Şura Mare, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter, pentru Agerpres.
„Astăzi, în jurul orei 12,00, prin apel 112, IPJ Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că, într-o anexă a unui imobil din localitatea Şura Mare, a fost găsit trupul neînsufleţit al unei tinere în vârstă de 15 ani. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală Sibiu, iar din primele verificări efectuate nu au rezultat indicii că decesul ar fi survenit în urma săvârşirii unei infracţiuni cu violenţă”, a precizat reprezentantul IPJ Sibiu.
Trupul fetei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.
În cauză, la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr s-au declanşat verificări în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care a survenit decesul tinerei.
Sursa citată a mai menţionat că este vorba despre o sinucidere.

Ultima oră