ANM anunță vreme instabilă cu ploi, vijelii și grindină până la finalul săptămânii

Temperaturile sunt apropiate de pragul de 30 de grade în majoritatea regiunilor țării, în următoarele două săptămâni, potrivit previziunilor meteorologilor pentru perioada 27 mai – 9 iunie, anunță Mediafax.

Vremea va fi normală termic la început, cu maxime de 22 – 24 de grade și minime de 7 – 10 grade, mediat regional, însă din 31 mai valorile termice vor crește treptat, astfel încât vremea va deveni călduroasă, în cea mai mare parte a regiunii, până spre finalul intervalului. Mediile maximelor vor fi în jurul a 29 de grade și ale minimelor de 14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată între 28 și 31 mai și din nou în data de 4 iunie. În celelalte zile acestea vor apărea doar pe spații mici.

Vremea la munte

Regimul termic nu va avea variații notabile în primele zile de prognoză, dar va înregistra un proces de creștere din data de 1 iunie, astfel că, spre sfârșitul acestei săptămâni vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic datei și ulterior se va mai răci doar ușor. Maximele vor fi în medie de la 12 spre 20 de grade, iar minimele între 4 și 12 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta pe arii mai extinse îndeosebi între 28 mai și 1 iunie.

Ultima oră