După 10 ani pe banca echipei feminine de handbal Măgura Cisnădie, antrenorul Alexandru Weber va fi înlocuit în această vară cu un alt tehnician.
Antrenorul Alexandru Weber este pe banca Măgurii din vara anului 2014, când a venit de la Sebeș. De atunci, tehnicianul a condus echipa cisnădiană 9 sezoane în Liga 1 și 1 sezon în eșalonul secund.
Cea mai mare performanță a clubului a fost câștigarea medaliei de bronz în Liga Națională, în 2018. Măgura a strâns și patru participări în EHF European League, unde cea mai bună performanță a fost calificarea în grupe.
Actualul sezon nu fost unul strălucit pentru Măgura, care a terminat pe locul 10 și a evitat la limită să joace barajele de supraviețuire, după ce a reușit un punct nesperat în ultima etapă, în deplasare, cu Rapid București.
Edilul din Cisnădie, Gheorghe Huja a pornit vineri negocieri cu unul dintre antrenorii cu experiență din Liga Națională, căruia i-a propus postul și de la care așteaptă un răspuns final în următoarele zile. Dacă negocierile se vor finaliza cu semnarea contractului, cel mai probabil Alexandru Weber ar urma să rămână în cadrul clubului, pe postul de manager.