Primăria și Consiliul Județean își dau mâna ca să facă o parcare în zona Muzeului în aer liber din Sibiu 
Sursa: Facebook/Ciprian Ștefan

Primăria și Consiliul Județean vor încheia un protocol de colaborare pentru a finanța și ulterior amenaja mai multe locuri de parcare în zona Muzeului în aer liber din Sibiu. 

Primăria și Consiliul Județean își dau mâna ca să facă o parcare în zona Muzeului în aer liber din Sibiu 

Consilierii locali vor vota, în ședința de la finalul lunii mai, un proiect de hotărâre privind încheierea unui protocol de colaborare între UAT Județul Sibiu și UAT Municipiul Sibiu în scopul finanțării și executării unor locuri de parcare pe tronsonul DJ 106A Sibiu – Rășinari – Păltiniș – Șanta, pe porțiunea cuprinsă între lac Dumbrava Sibiului și Complexul Național Muzeal Astra. 

„Amenajarea locurilor de parcare în discuție apare ca necesară prin prisma creării unui cadru confortabil atât pentru cetățenii Municipiului Sibiu, cât și pentru turiștii români sau străini, și nu numai, în vederea explorării acestor două obiective, dar și a celor adiacente lor, cum ar fi, spre exemplu, Grădina Zoologică Sibiu. De altfel, oportunitatea unei astfel de colaborări apare și ca urmare a faptului că, periodic, Complexul Național Muzeal Astra găzduiește o largă paletă de evenimente culturale, concerte, ateliere de creație populară, târguri meșteșugărești, gastronomice, evenimente destinate elevilor și studenților, evenimente caritabile, prin care se promovează spiritul și tradițiile locale, naționale, precum și cele ale minorităților naționale, evenimente a căror expunere naționale și internațională asigură un interes crescut față de regiunea geografică din care fac parte, și a căror organizare ar fi semnificativ îmbunătățită prin existența unor spații suplimentare de parcare a autovehiculelor, care să asigure accesul mai facil al participanților”, se arată în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre. 

Primăria municipiului Sibiu va putea finanța realizarea acestor locuri noi de parcare cu maxim 1.250.000 de lei. În documentele anexate proiectului de hotărâre nu se menționează câte locuri de parcare vor fi realizate. 

Directorul muzeului din Dumbrava Sibiului, Ciprian Ștefan, a vorbit în trecut despre necesitatea suplimentării numărului locurilor de parcare pentru vizitatori, fiind una dintre cele mai vizitate locații din oraș și nu doar de sibieni, ci și de miile de turiști care ajung aici. În timpul verii, dar și în zilele libere, aleile muzeului sunt pline de oameni, iar parcarea este neîncăpătoare.  

Citește și: Directorul CNM Astra: „Trebuie crescut numărul locurilor de parcare”

Ultima oră