bărbat din rășinari reținut după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor și a fugit cu atv-ul ca să scape de ei
foto: arhivă

Joi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Rășinari, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

bărbat din rășinari reținut după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor și a fugit cu atv-ul ca să scape de ei

„În fapt, la data de 6 mai a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce conducea un ATV pe strada Octavian Goga din localitatea Rășinari, bărbatul nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire efectuat de către polițiștii rutieri, continuându-și deplasarea pe mai multe străzi și, ulterior, într-o zonă greu accesibilă, din afara localității.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră