Consultații medicale gratuite la „Caravana de Sănătate” în fața Sălii Transilvania din Sibiu
Sursa: crucearosie.ro

Timp de trei săptămâni, sibienii vor putea beneficia de consultații medicale gratuite la „Caravana de Sănătate” – un proiect lansat de Crucea Roșie. Evenimentul va avea loc în fața Sălii Transilvania din Sibiu. 

Crucea Roșie Română a lansat, anul trecut, „Caravana de Sănătate”, un proiect ce are ca scop promovarea sănătății în comunitățile vulnerabile. Inițiativa oferă acces gratuit la servicii medicale cetățenilor ucraineni care locuiesc în țara noastră, dar și cetățenilor români din zona izolate. „Caravana de Sănătate” s-a plimbat prin mai multe orașe din țară, iar în perioada 31 mai – 14 iunie va poposi la Sibiu. 

În perioada menționată, în fața Sălii Transilvania vor fi prezente șase mașini de tip laborator, respectiv o mașină pentru măsurare parametri, o mașină cu medic generalist, o mașină cu pediatrie și cardiologie/ecografii abdominale, o mașină cu optică medicală, o mașină cu ginecologie și o mașină de stomatologie pediatrică. O echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Sibiu vor evalua starea de sănătate a beneficiarilor prin analize medicale de bază și vor oferi consultații de medicină generală, pediatrie, ginecologie, optică medicală, stomatologie, precum și alte specializări.

Evenimentul va fi organizat în fața Sălii Transilvania din Sibiu, Crucea Roșie fiind găzduită în mod gratuit de Consiliul Județean. Consilierii vor vota, în ședința de la finalul lunii, un proiect de hotărâre privind acordarea dreptului de folosință gratuită asupra platformei exterioare. 

Ultima oră