Pană vândută la licitație cu aproape 30.000 de dolari (video)

O pană a unei păsări dispărute a stabilit un record mondial la o licitație desfășurată în Noua Zeelandă, fiind vândută pentru suma de 46.521,50 de dolari neozeelandezi (28.417 dolari), relatează BBC, citează Profit.ro

Pana, estimată inițial la maximum 3.000 de dolari, a depășit cu 450% recordul anterior, stabilit de o pană a unei păsări din aceeași specie, a declarat casa de licitații Webb’s.

Pasărea huia era sacră pentru populația Maori. Penele sale erau adesea purtate pe cap de către liderii acesteia și familiile lor, fiind de asemenea oferite sau comercializate, scrie Agerpres. Ultima sa apariție confirmată a avut loc în 1907, însă au fost raportate apariții neconfirmate timp de 20-30 de ani după aceea, potrivit Muzeului Noii Zeelande. Huia era o pasăre cântătoare mică, cunoscută pentru abilitățile sale de a sări și pentru penajul său frumos, cu vârful alb al cozii.

Casa de licitații descrie pana ca fiind un obiect „minunat”. Pana vândută luni este „într-o stare minunată”, a declarat Leah Morris, șefa departamentului de arte decorative de la Webb’s. „Are încă strălucirea sa foarte distinctă și nu a fost deteriorată de insecte”, a declarat ea pentru BBC. Morris a adăugat că Webb’s Auction House a protejat pana cu un geam de sticlă și hârtie de arhivă, ceea ce îi va asigura o „viață foarte lungă”. În trecut, penele de huia reprezentau un semn de statut pentru populația Maori. Fiind deja o pasăre rară înainte de sosirea europenilor, huia a devenit ținta colecționarilor și comercianților de modă după ce a câștigat popularitate în rândul noilor veniți în Noua Zeelandă, ceea ce a dus la dispariția sa, potrivit Muzeului Noii Zeelande.

video
play-sharp-fill

video
play-sharp-fill

Ultima oră