cum să-ți amenajezi grădina de vară cu materiale reciclabile

Vara este anotimpul care ne îndeamnă să petrecem mult timp în aer liber, fie pe o terasă sub umbra unui copac, cu o carte în mână și o limonadă răcoritoare în cealaltă. Un spațiu frumos amenajat devine sursă de inspirație, iar pentru a transforma grădina sau balconul într-un colț de vis al casei tale, iată câteva idei pe care le poți pune în practică.

Orice material reciclabil poate deveni o operă de artă în mâinile potrivite. Așadar, nu trebuie decât să-ți pui imaginația la treabă și să începi să reevaluezi scopul obiectelor din casa ta.

Plastic

Plasticul are o varietate de întrebuințări, iar în acest sens, îl poți folosi în diverse moduri creative și practice. De exemplu, poți construi o magazie pentru depozitarea diverselor obiecte folosind aproape exclusiv plastic. De asemenea, poți să-ți creezi propria seră pentru plante, iar pentru udarea lor, să utilizezi un sistem inedit format din sticle de plastic și furtunuri subțiri de perfuzie.

Pentru balcon, poți să-ți creezi o mini grădină de perete sau suspendată, plantând diverse plante aromatice în sticle de plastic agățate de tavan sau prinse pe perete.

Pentru cei ingenioși și dornici să meargă mai departe, există posibilitatea să-și confecționeze singuri mătura cu care să curețe curtea, balconul sau terasa descoperită. Poți chiar să oferi un astfel de obiect util drept cadou vecinilor.

cum să-ți amenajezi grădina de vară cu materiale reciclabile

Poți să renunți la aleile tradiționale din piatră, cărămidă, ciment sau marmură și să optezi pentru o variantă mai colorată și complet eco. O idee ar fi să lipești capace de plastic colorate de-a lungul grădinii, în nuanțele preferate, pentru a aduce un strop de veselie și originalitate spațiului exterior.

Pentru a merge și mai departe în decorarea grădinii tale, poți adăuga puțină extravaganță prin crearea unor obiecte decorative grandioase. Poți să realizezi o statuie impresionantă din flori de plastic sau să construiești o arcadă pentru fotografii, oferindu-ți astfel un colț de poveste în propria grădină.

Hârtie

Pentru a aduce un plus de farmec colțului de poveste din grădina ta, poți utiliza hârtia nefolosită pentru a crea o cortină colorată care, în bătaia vântului, va prinde viață și va aduce o imagine dinamică și plină de bucurie.

cum să-ți amenajezi grădina de vară cu materiale reciclabile

Cu siguranță, în aproape orice casă există câteva cofraje de ouă uitate. În loc să le arunci în locuri nepotrivite, poți să le folosești pentru a-ți confecționa un candelabru de grădină sau unul mai mic pentru balcon sau terasă. Culorile lor și jocul de lumină pot transforma după-amiaza într-o oază de inspirație și relaxare.

Dacă ești pasionat de mare sau de frumusețea coralilor, poți să salvezi hârtia folosită la prepararea brioșelor sau să utilizezi hârtie creponată obișnuită, pe care să o modelezi astfel încât să creezi un recif de corali pentru perete sau pentru masa de cină. Această decorațiune va aduce atmosfera vibrantă și colorată a oceanului direct în locuința ta, aducând un strop de farmec și fascinație în fiecare zi.

cum să-ți amenajezi grădina de vară cu materiale reciclabile

De asemenea, poți să folosești ziare vechi sau reviste pentru a îmbrăca cu aracet schelete din sârmă sau plastic în formă de pui sau găini, sau chiar pentru a crea ciuperci imense. Astfel, vei aduce un strop de natură și farmec rural în mijlocul agitației orașului.

Metal

Obiectele vechi, care nu mai pot fi recondiționate și folosite așa cum sunt, pot deveni cele mai interesante atracții în grădina ta, emanând originalitate și gust. De exemplu, o roată veche și ruginită poate servi drept fereastră, aducând astfel o notă vintage curții tale.

cum să-ți amenajezi grădina de vară cu materiale reciclabile

Totodată, poți să creezi mobilier folosind obiecte din metal pe care, în mod normal, ai fi tentat să le arunci. Ai nevoie doar de cineva care să te ajute să le sudezi în poziția corectă, et voilà!

cum să-ți amenajezi grădina de vară cu materiale reciclabile

Cu puțină imaginație, tabla veche de pe acoperișul casei poate deveni un animal impresionant. De exemplu, poți decupa tabla în forme diferite care să ia forma animalului tău preferat. De asemenea, poți crea imaginea unor animale folosind vechile unelte pe care nu le mai folosești. Imaginația nu are limite!

Cutiile de conservă pot fi folosite ca suporturi pentru flori și, dacă le vopsești în culorile potrivite, pot deveni elementul central al grădinii sau balconului tău. De asemenea, dozele de suc pot fi folosite pentru a construi un iglu multicolor, care poate deveni locul preferat de joacă al copiilor.

Sticla

Sticla poate fi transformată cu ușurință în obiecte de design interior remarcabile. De la pereți întregi construiți din sticle colorate, la lămpi suspendate pe balcon și până la vitralii, posibilitățile sunt nelimitate.

Folosește sticle tăiate în jumătăți sau în segmente pentru a crea borduri decorative în jurul paturilor de flori sau al aleilor din grădină.

cum să-ți amenajezi grădina de vară cu materiale reciclabile

Folosește sticlele colorate pentru a crea accente decorative în grădină. Poți să le folosești pe post de felinare și să le agăți în copaci ca decorațiuni strălucitoare.

Ai oportunitatea de a construi un perete decorat cu vitralii deosebite sau de a integra sticla în structura zidului pentru a crea ferestre luminoase. De asemenea, poți amenaja un gard din sticlă, adăugând astfel un element elegant și modern grădinii tale.

Transformă sticlele într-un model pentru măsuța de cafea pe care îți poți așeza cartea lângă o ceașcă fierbinte. Sparge sticla în bucățele și asamblează-le cum dorești, apoi lipește tot puzzle-ul cu un kit special.

cum să-ți amenajezi grădina de vară cu materiale reciclabile

Reciclează corect!

Dacă nu îți este comod să reciclezi materialele și să le incluzi în proiecte creative, este important totuși să le reciclezi corespunzător la punctele de colectare ale operatorului de salubrizare din oraș.

Reciclarea plasticului, hârtiei, metalului și a sticlei este esențială pentru protejarea mediului înconjurător și pentru conservarea resurselor naturale. Astfel, contribuim la reducerea cantității de deșeuri și la promovarea unui mediu mai curat și mai sănătos pentru toți.

Sursă foto: Pinterest.

Ultima oră