Deputatul PNL, Florin Roman, a declarat marți, 21 mai, că a fost lovit cu genunchiul în nas în timpul unei altercationi în plenul Parlamentului, de către colegul său de partid, Dan Vîlceanu, fost ministru PNL de Finanțe.
„Îi reproșam deputatului neafiliat, Dan Vîlceanu, că a încălcat regulamentul prin prezența sa în băncile grupului PNL. Preocuparea sa în parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași. A urmat o altercație verbală, după care am fost împins fizic spre ieșirea din plen”, a scris Florin Roman pe Facebook, citează Libertatea.
„Afara din sala de plen am fost agresat fizic din nou, într-un mod brutal, printr-o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului”, a adăugat el, subliniind că nu a răspuns violenței, dar va depune o „plângere penală împotriva deputatului huligan”.
Președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat violența fizică, afirmând că „acest lucru este inacceptabil, cu atât mai mult în Palatul Parlamentului”, și a promis să solicite măsuri împotriva liberalului Dan Vîlceanu. „Atacul asupra domnului Florin Roman demonstrează lipsa de caracter și comportamentul moral al deputatului Dan Vîlceanu, condamnabil și inacceptabil. Cer conducerii Camerei Deputaților să ia măsurile necesare în această situație”, a subliniat Ciucă.