junii sibiului vin cu un program stufos la târgul național de ecoturism din muzeul astra (foto)

Junii Sibiului aduc o varietate de activități captivante la Târgul Național de Ecoturism 2024. Programul include spectacole culturale, cursuri de dans, proiecții de filme, sesiuni de degustare a vinurilor Junii Sibiului, Hora satului, și ateliere de creație pentru copii. Evenimentul va avea loc la Muzeul Astra din Sibiu, în intervalul 17-19 mai 2024.

În anul aniversar Junii Sibiului 80, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu participă la Târgul Național de Ecoturism, propunând publicului de toate vârstele o întâlnire cu tradițiile.
În prima zi a Târgului, vizitatorii se pot familiariza cu gastronomia și obiceiuri specifice zonei prin intermediul filmelor și produselor editoriale, ce valorifică rezultatele cercetărilor în teren: volumele „Rețete tradiționale din Județul Sibiu”, „Tasting Sibiu. Old-time recipes and their stories” și DVD-ul „Popasuri culinare în ținutul Sibiului”.

junii sibiului vin cu un program stufos la târgul național de ecoturism din muzeul astra (foto)

Cântecul și jocul vor prinde viață grație îndrăgiților artiști Alina Bîcă, Adrian Neamțu, a instrumentiștilor din Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și din Orchestra de Tineret „Cindrelul-Junii Sibiului”, precum și a dansatorilor Ansamblului „Ceata Junilor”. Iubitorii de dans popular sunt invitați să se prindă în hora tradițiilor, căci evenimentele sunt interactive.

junii sibiului vin cu un program stufos la târgul național de ecoturism din muzeul astra (foto)


Sâmbătă vă propunem să îi re(descoperiți) pe Junii Sibiului prin intermediul imaginilor video și animațiilor culturale, desfășurate la stand și la Târgul de țară. Radu Dinescu vă va fermeca cu piesele interpretate la nai, elevi de la Școala de Dans „Ioan Macrea” vă poftesc la un atelier de dansuri populare, iar „Ceata Junilor” vă așteaptă la hora satului.

junii sibiului vin cu un program stufos la târgul național de ecoturism din muzeul astra (foto)


Duminică, părinți și copii joacă împreună jiana și hora, învață despre costumul popular românesc și despre parcursul de opt decenii al Junilor Sibiului, cea mai veche formație de dansuri populare din România. Și pentru că Junii Sibiului sunt sărbătoriți pe tot parcursul acestui an, aveți ocazia să închinați un pahar de vin din sortimentele Junii Sibiului, în cadrul degustării oferite de Cricova.

junii sibiului vin cu un program stufos la târgul național de ecoturism din muzeul astra (foto)

Târgul Național de Ecoturism este organizat în cadrul programului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Programul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu în cadrul Târgului Național de Ecoturism

Vineri, 17 mai 2024

  • 12.30 Proiecție film: Popasuri culinare în ținutul Sibiului – STAND
  • 13:30 Program muzical instrumental Junii Sibiului – STAND
  • 14:00 Program artistic Junii Sibiului, Alina Bîcă și Adrian Neamțu – Târgul de țară
  • Degustare vin Junii Sibiului– STAND
  • 14:00 Va evolua și interpretul Robert Târnăveanu în cadrul programul artistic susținut de Junii Sibiului.
  • 16:00 Atelier de jocuri populare românești – Târgul de țară
  • 17:00 Program artistic: Ansamblul folcloric „Ceata Junilor” și Orchestra de Tineret „Cindrelul-Junii Sibiului”– Târgul de țară
junii sibiului vin cu un program stufos la târgul național de ecoturism din muzeul astra (foto)

Sâmbătă, 18 mai 2024

  • 13:00 Program artistic Junii Sibiului – Târgul de țară
  • Degustare vin Junii Sibiului, solo nai Radu Dinescu – STAND
  • 16.00 Proiecție film: Aniversare Junii Sibiului 80 de ani- STAND
  • 17:00 Atelier de creație pentru copii – STAND
  • 18:00 Atelier de jocuri populare românești: Școala de Dans „Ioan Macrea” – Târgul de țară
  • 20:00 Hora satului cu Ansamblul folcloric „Ceata Junilor” și Orchestra de Tineret „Cindrelul- Junii Sibiului” – Târgul de țară
  • 22:00 Proiecție film: Aniversare Junii Sibiului 80 de ani – STAND
  • Degustare vin Junii Sibiului – STAND
junii sibiului vin cu un program stufos la târgul național de ecoturism din muzeul astra (foto)

Duminică, 19 mai 2024

  • 12:30 Proiecție film: aniversare Junii Sibiului 80 de ani – STAND
  • 13:00 Atelier de jocuri populare românești: Școala de Dans „Ioan Macrea”, Orchestra de Tineret „Cindrelul-Junii Sibiului”
  • 15:00 Atelier de creație pentru copii – STAND
  • 16.00 Hora satului cu Școala de Dans „Ioan Macrea”, Orchestra de Tineret „Cindrelul-Junii Sibiului” – Târgul de țară
  • Degustare vin Junii Sibiului – STAND
junii sibiului vin cu un program stufos la târgul național de ecoturism din muzeul astra (foto)

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.

Ultima oră