Copil inconștient după ce a fost lovit de o autoutilitară la Iacobeni. A fost chemat elicopterul SMURD (video)

Un copil în vârstă de 7 ani a fost lovit grav de o autoutilitară la Iacobeni. Băiatul a rămas blocat sub mașină, fiind inconștient. Echipajele medicale sunt la fața locului și depun toate eforturile pentru a-l stabiliza. 

UPDATE 3

În ciuda eforturilor făcute de echipajele medicale, băiatul în vârstă de 7 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel medicii de la fața locului au declarat decesul acestuia. (DETALII AICI)

UPDATE 2

Elicopterul SMURD de la Târgu Mureș a ajuns la Iacobeni. Copilul va fi preluat și dus la spital.

[brid video=”1653111″ player=”38897″ title=”Elicopterul SMURD intervine la accidentul din Iacobeni” duration=”28″ description=”Elicopterul SMURD intervine la accidentul din Iacobeni” uploaddate=”2024-05-16″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1653111_th_6645cdef8ed94_1715850735.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1653111_hd_6645ce013dcaa_1715850753.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1653111.mp4″ width=”16″ height=”9″]

UPDATE 1

Accidentul s-a petrecut pe o stradă secundară. Polițiștii au constatat cum anume a decurs incidentul.  „Un băiețel în vârstă de 7 ani s-a agățat de bena unei autoutilitare după ce șoferul a descărcat, iar când acesta a manevrat auto cu spatele, copilul s-a dezechilibrat și a căzut, fiind prins sub una dintre roți”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șoferul autoutilitarei este un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Mureș. Rezultatele testărilor alcooltest și drugtest sunt negative.

Copil inconștient după ce a fost lovit de o autoutilitară la Iacobeni. A fost chemat elicopterul SMURD (video)

ȘTIREA INIȚIALĂ

Pompierii sibieni, împreună cu echipaje SMURD și SAJ, au fost solicitați să intervină de urgență în localitatea Iacobeni la un accident rutier unde un minor în vârstă de 7 ani a fost lovit de o autoutilitară.

„La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă si un echipaj SAJ”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Copilul a rămas blocat sub mașina, fiind inconștient. S-au efectuat manevre de descarcerare, iar echipajele medicale au început de urgență manevrele de resuscitare, copilul fiind în stop cardio-respirator.

La fața locului a fost solicitat elicopterul SMURD Tg. Mureș.

Intervenția este în desfășurare, revenim cu detalii.

Ultima oră