Handbalistele de la Măgura Cisnădie au învins Corona Brașov și speră să evite barajele de menținere în Liga Națională
Foto: Sportul Ilustrat

Măgura Cisnădie a câștigat miercuri pe teren propriu, 32-27 cu Corona Brașov, în penultima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin. 

Având mare nevoie de punctele puse în jos, echipa pregătită de Alexandru Weber s-a desprins din primele minute: 5-1 minutul 7, apoi 10-4 în minutul 15. La pauză, Cisnădia conducea cu 18-14.

Cu turcoaica Iskit Caliskan în vervă, Cisnădie a mai avut emoții doar în minutul 37, când oaspetele se apropiaseră la două goluri.  Gazdele au apăsat din nou pe accelerație, s-au desprins și au câștigat fără emoții, 32-27.

În ultima etapă, Măgura joacă în deplasare cu ocupanta locului 2, Rapid București. În cazul în care va pierde, Cisnădia va evita locul de baraj doar dacă Baia Mare nu câștigă acasă cu Zalău și Corona nu câștigă la Brașov cu CSM Rm. Vâlcea. Știința București și Dacia Mioveni sunt retrogradate direct, iar Zalăul nu poate evita barajele.

Măgura: Rajcic, Pașca – Iskit Caliskan 14, Roșu 5, Bardac 5, Galinska 3, Tătar 2, M. Ilie 1, Moldoveanu 1, Jlezi, Abed-Kader.

Handbalistele de la Măgura Cisnădie au învins Corona Brașov și speră să evite barajele de menținere în Liga Națională

Ultima oră