Garda de Mediu și mai multe echipaje ale Jandarmeriei au fost în control în două locații din municipiul Sibiu. Una dintre casele pe care le-au „vizitat” a fost cea a lui Dorin Cioabă, autointitulat rege al romilor.
Garda de Mediu și Jandarmeria au mers în control la locuința lui Dorin Cioabă în cursul după-amiezii de marți. Acțiunea s-a derulat atât pe Șoseaua Alba Iulia, cât și pe strada Grâului din municipiul Sibiu.
Potrivit inspectorilor de la Sibiu, controlul a fost efectuat de Garda Națională de Mediu. De asemenea, jandarmii veniți în sprijin sunt din Brașov. „Noi doar am oferit sprijin pentru Garda de Mediu care a avut o acțiune în Sibiu. Nu am avut incidente pe linia noastră”, a precizat Alexandra Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Brașov.
Revenim cu detalii.