jandarmeria, apel către spectatorii de la finala cupei de pe ”municipal”, să vină din timp la stadion ca să evite aglomerația

Gruparea de Jandarmi Mobilă “Burebista” Brașov, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la partidele de fotbal din finala Cupei României Betano, în data de 15 mai 2024 pe stadionul municipal Sibiu.

Porțile stadionului se vor deschide la ora 10.00 pentru finala Cupei Ligii de Tineret ( F.C UniversitateaCluj și F.C Farul Constanța), respectiv la ora 18.30 pentru finala Cupei României-Betano (Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați ).

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive, completată cu Legea nr. 10/2012, spectatorii care vor asista la cele două partide, pe Stadionul Municipal Sibiu, sunt obligați să respecte legislația în vigoare, astfel :

  • Spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive.
  • La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate.
  • Spectatorii au obligaţia de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.
  • Spectatorii care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intră în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţa.

În conformitate cu legislația mai sus menționată, spectatorilor le este interzis:

  • să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
  • să folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu le aparţin şi care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de către titular;
  • să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
  • să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
  • să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
  • să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
  • să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;
  • să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, urmat de refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine;
  • să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;
  • să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
  • să se caţere pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună;
  • să pătrundă pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
  • să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
  • să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
  • să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;
  • să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea;
  • să scrie sau să deseneze pe pereţii imobilelor, pe garduri sau pe alte obiecte amplasate în baza sportivă sau în arena sportivă;
  • să dezlipească sau să distrugă reclamele, anunţurile şi afişele expuse de organizator în incinta bazei sau a arenei sportive, precum şi să deterioreze, să ridice sau să mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în arenă, sau a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor;
  • să ridice sau să mute, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de către forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribună ori peluză, pentru separarea grupurilor de suporteri şi a terenului de joc de tribună, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar;
  • să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;
  • să nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;
  • să nu respecte măsurile de ordine dispuse de organizator sau de comandantul forţelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamităţi naturale sau al altor pericole;
  • să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.

”Subliniem faptul că forțele de ordine au o atitudine proactivă, menținând permanent dialogul cu suporterii, dezaprobând orice fel de manifestare de violență verbală sau fizică.

De asemenea, facem precizarea faptului că după festivitatea de premiere a Cupei Ligii de Tineret, toți spectatorii vor părăsi stadionul.

Având în vedere faptul că la partida de fotbal dedicată finalei Cupei României Betano, care începe la ora 20.30,  se preconizează un număr mare de spectatori, Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov face un apel către deținătorii de bilete să vină din timp la stadion pentru a evita formarea ambuteiajelor și pentru a participa astfel la fluidizarea accesului în arenă, în zona turnichetelor.

Pe această cale, vă asigurăm de toată disponibilitatea jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Brașov, care vor fi deschiși în a acorda informații referitoare la partidele de fotbal, echipele de dialog fiind prezente pe toată durata accesului în zona Stadionului Municipal Sibiu dar și în zonele centrale ale municipiului, pe traseele de afluire și defluire a participanților și în zona gării din municipiul Sibiu.” transmite Jandarmeria înaintea meciului de pe ”Municipal”.

Ultima oră