Primăria Sibiu vrea să facă schimbări în privința finanțării evenimentelor culturale ale orașului

Primăria Sibiu propune o nouă abordare în privința evenimentelor de pe Agenda Culturală. Mai exact, se va pune accentul pe evenimentele mari și medii, bine organizate și care sunt „un magnet” pentru turiști.

Evenimentele culturale medii și mari vor fi prioritizate deoarece acestea sunt cele care fac Sibiul mai atractiv pentru turiști. „În ceea ce mă privește pe mine și pe colegii din FDGR, cultura a fost, este și va fi un domeniu prioritar, fiind unul dintre vectorii de dezvoltare ai orașului și trebuie să continuăm dezvoltarea în acest domeniu. Cultura este una dintre cele mai bune cărți de vizită ale orașului și dă viață acestuia.

Vom continua să finanțăm instituțiile culturale din subordine, precum și evenimentele de pe Agenda dedicată. Propunem însă o altă abordare: ne vom îndrepta spre cele mari și medii, de calitate și bine organizate, care atrag sibienii și turiștii în număr mare. Bineînțeles că și cele mici, de nișă, nu trebuie excluse, dar ne vom asigura că finanțăm pe cele care aduc beneficii comunității și nu doar să bifează o activitate pe agenda unei instituții”, a declarat Primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Citește și: INTERVIU Astrid Fodor: „Văd un Sibiu puternic, care să ofere prosperitate comunității”

Ultima oră