Elveția a câștigat Eurovision 2024, o ediție plină de tensiuni politice. Concursul a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războiului din Fâşia Gaza.
Marea finală a concursului Eurovision 2024 a avut loc la Malmö, Suedia, unde 25 de ţări au concurat pentru trofeu şi pentru onoarea de a găzdui ediţia de anul viitor a concursului, scrie Mediafax.
Reprezentantul Olandei a fost descalificat sâmbătă în urma unui incident.
După 4 ore de muzică, spectacole, divertisment şi emoţie, Nemo din Elveţia a fost încoronat câştigător al celei de-a 68-a ediţii a concursului Eurovision cu piesa „The Code”.
Cântăreţul, în vârstă de 24 de ani, a câştigat concursul cu piesa „The Code”, o melodie plină de energie care trece prin rap, drum and bass şi operă, despre călătoria lui Nemo de autodescoperire ca persoană non-binară.
„Vreau să vă mulţumesc foarte mult, sper ca acest concurs să se ridice la înălţimea promisiunii sale şi să continue să militeze pentru pace şi demnitate pentru fiecare persoană din această lume”, a declarat Nemo, după ce a primit pe scenă trofeul.
Pe locul al doilea s-a clasat Croația, urmată de Ucraina, Franța și Israel.
Sursa: Mediafax