Șofer din Avrig lăsat fără permis în ianuarie fiindcă a condus beat, prins din nou cu alcoolemie în trafic
foto: arhivă

Un bărbat din Avrig a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii l-au prins beat la volan. Omul nu purta centura de siguranță și astfel le-a atras atenția agenților. Mai mult, avea permisul de conducere suspendat, după ce în ianuarie a fost depistat băut în trafic. 

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținut vineri un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Avrig, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.

„În fapt, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 14.45, în orașul Avrig, polițiștii rutieri au observat un șofer care nu purta centura de siguranță în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor. După oprirea regulamentară a autoturismului în cauză, polițiștii au constatat că la volan se află un localnic în vârstă de 47 de ani, al cărui drept de a conduce este suspendat din cursul lunii ianuarie a acestui an, ca urmare a declanșării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului (1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat)”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șofer din Avrig lăsat fără permis în ianuarie fiindcă a condus beat, prins din nou cu alcoolemie în trafic

De această dată, testarea alcoolscopică a persoanei în cauză a indicat un rezultat de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii avrigeanului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Ultima oră