Spectacolul „Harta lui Elian” are premiera pe data de 11 mai 2024 la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong și dezvăluie un univers unde cuvintele nu sunt doar cuvinte, ci enigme care trebuie descifrate. Iar eroul, Elian, este un dislexic în cea mai pură esență, discalculic, disgrafic, la o privire mai atentă și disortografic, un distot și distoate. „Harta lui Elian”, în regia Nicoletei Lefter, este un spectacol vibrant și plin de emoție care îmbină tehnologia cu umanitatea, evidențiind importanța empatiei comunității în depășirea obstacolelor personale.
Imaginează-ți lumea ca pe o autostradă. Cu mașini care circulă repede în ambele direcții. Circulă atât de repede încât nu reușești să le suprinzi nici culoarea, nici forma, nici specificațiile sau pasagerii. Totuși ai vrea – simți nevoia – să le percepi ca unități singulare. Ai vrea să le percepi, să le analizezi cu timp, cu tihnă, conștient. Să le vezi culoarea, să le recunoști forma și apartenența, să le observi pasagerii. Dar ele circulă prea repede și nu fac decât să treacă ca un vârtej în jurul tău, amețindu-te.
De câte ori nu ai simțit că totul în jur se întâmplă mult prea repede? Că oricât ai încerca să faci un lucru pur și simplu nu reușești, oricât ai exersa și oricât ți-ai da silința? Că oricât de bine pregătit ai fi, atunci când trebuie să vorbești sau să explici ceva în fața unei audiențe, te simți dintr-o dată pierdut. De câte ori nu ai uitat comenzile care ți s-au dat și ai ales fără să vrei, sau poate cu voiță, să faci pur și simplu ce-ți trece ție prin cap? Iată, așa se simte și Elian. Robotul Elian, personajul central al spectacolului „Harta lui Elian” ce își are premiera, sâmbătă 11 mai 2024, la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong.
„Și eu știu. Și eu pot! Am aripi, mamă, pot zbura!”
Suntem la Conferința Anuală de Inginerie-Robotică. Aici îl cunoaștem pe Elian.
Elian este un robot foarte simpatic, un roboțel special, dar cu dificultăți de învățare conformă, cu o relație foarte nefericită cu literele, pe care dacă ar putea le-ar lăsa să se odihnească pentru totdeauna, și cu o pasiune ieșită din comun pentru istorie – dar nu pentru istoria aceea predată la școală, ci pentru filme istorice. Elian este un roboțel foarte creativ căruia i-ar plăcea ca lumea din jurul lui să se miște un pic mai încet, să nu fie așa de zorită. La școală Elian nu excelează, ba mai mult, este luat în derâdere de colegi și de profesori, ceea ce îi provoacă o enormă suferință. Zi de zi, acasă, Elian citește cu mama lui, exersează pentru a putea face față exercițiilor de citire din timpul școlii. Pleacă de acasă bucuros, cu ghiozdanul cu aripi, plin de vise, că de data aceasta poate, va reuși să ducă la bun sfârșit lecția. Dar nu reușește.
Cu ajutorul unui specialist, Elian își clădește o hartă mentală proprie, din imagini. O hartă care să-l ajute să învețe din și prin imagini. O hartă care este ca o pereche de ochelari magici care-i traduce lumea. O hartă care-l ajută să spună: „Și eu știu. Și eu pot! Am aripi, mamă, pot zbura!” Pe Elian, dislexia l-a ajutat să gândească în imagini.
Despre Dislexie
Dislexia este o dificultate de învățare. Dislexicii nu au automatizare, problema lor este Cuvântul – literele pe care le confundă sau care le zboară de pe pagină. Legăturile din creierul lor se fac altfel, și asta nu înseamnă că nu sunt la fel ca noi ceilalți sau nu pot învața la același nivel cu noi, ci că ei trebuie să-și creeze propria legătură. Dificultatea constă în a-și scoate din căsuță cuvântul potrivit. Dislxicii sunt nevoiți să-și construiască propriile strategii de citire iar acest lucru reprezintă un efort mai mare pentru un copil. Hărțile mentale sunt o metodă de a se simti protejați deoarece imaginea dă concretețe. Dislexici nu sunt mai diferiți decât ceilalți oameni; au umor și pretind umor de la ceilalți. Dislexia este ereditară. Spectacolul„ Harta lui Elian” conține momente de informare a publicului asupra dislexicilor, metode de depistare a dislexiei, metode de învățare, educare, și capacitate de rezistență și adaptare. Logopedia e o formă de ajutor. Pentru dislexici nu funcționează învățarea automată ca la ceilalți copii: copilul se poate simti ca un mic extraterestru. Pentru ei căsuțele cu litere sunt o soluție bună de învățare, o abordare diferită, prin care copilul să fie atras în lumea studiului, prin imaginație.
Ce au în comun Albert Einstein, Steven Spielberg, Prințesa Victoria a Suediei și Elian?
Specacolul pus în scenă de Nicoleta Lefter pe scena Teatrului Gong a pornit de la o discuție cu Angela Ioan, actriță la Teatrul Odeon București, colegă a Nicoletei, și Președintă a Asociației ABC Dislexici. Angela Ioan semnează alături de Nicoleta Lefter și firul epic al poveștii.
„Noi nu ne-am propus să facem un sectacol educațional, nu ne-am propus nicidecum o campanie de conștientizare. Nouă ne-a plăcut mult partea creativă a dislexicilor, și de acolo ne-am inspirat și am creionat spectacolul”, îmi spune Nicoleta Lefter. „Am creat personajul Elian, care e un adult faimos, nepunând accent pe dislexia lui, cu probleme de adaptabilitate la școală, în copilărie, tocmai, punând accent pe creativitatea lui. Pornind de la personajul acesta, am ajuns la copilul dislexic care a avut probleme la școală. Însă accentul pe care am vrut eu să-l pun este pe zona de creativitate și inventivitate a copilului cu dislexie. Am pornit dintr-o chestie macro, ajungând apoi la o problemă de familie și petrecând o zi din viața unui copil dislexic la școală, alături de acesta”, mai spune ea.
„Harta lui Elian” este un spectacol creat din multă imaginație, dintr-o lume vizuală aparte, ilustrată de artistul George Roșu, a cărui ortografie specială este pusă formidabil în valoare, și dintr-o lume muzicală senzațională cântată live de Paul Bondane și compusă de Ștefan Baghiu. Și este, de asemenea, genul de spectacol care te inspiră, îndemnându-te să ai parcă mai multă încredere și speranță în umanitate; dar care-ți oferă totodată și informații valoroase despre tema acestuia și soluțiile pentru a contribui la dezvoltarea unei societăți mai sănătoase, și a unui viitor mai ieșit din cutie, cum s-ar spune, mai out of the box, cu mai puține etichete și mai multă toleranță și bucurie pentru cei din jur.
„Cred că mesajul, dacă ar fi unul, este evitarea de etichete, pentru că de multe ori nu știi cât rău îi poți face unui copil judecând superficial în funcție de anumite date. Iar dacă descoperi la timp dislexia, un copil poate trăi absolut normal cu această dificultate. Iar dacă profesorul nu s-ar mai repezi să pună etichete și ar constata că copilul trebuie abordat diferit față de restul clasei, atunci nu ar mai avea nimeni de suferit”, mărturisește Nicoleta Lefter.
La finalul spectacolului, acum aproape de premiera acestuia, regizoarea însăși mărturisește că acest proces i-a schimbat legătura cu cuvintele: „îmi găsesc mai greu cuvintele, și mi se pare că deși sunt importante, cuvintele nu sunt impoirtante. E mai important ceea ce simți decât ceea ce exprimi”, spune ea.
„Dacă am privi cu toții din această perspectivă lucrurile, cred că am trăi într-o mai mare armonie cu noi înșine și cu cei din jurul nostru
Barbara Crișan, actrița care joacă rolul mamei lui Elian, regăsește ca punct de inspirație pentru acest spectacol sensibilitatea pe care și fetița ei o întâlnește față de situațiile prea gălăgioase și cele necontrolate. Povestește că s-a lovit adesea ca părinte de situația în care copilul său nu a relaționat ușor cu străinii sau nu s-a adaptat ușor în situații de stres, fiind un copil timid. „Pot să confirm că atunci când ai un copil cu anumite vulnerabilități, este greu să fii părinte. Îmi imaginez cât de greu trebuie să fie să fii părintele unui copil dislexic, și să nici nu știi multă vreme ce probleme are. Este un consum pe care numai un părinte în poate înțelege pentru că pentru copilul tău faci mai mult decât pentru tine; și te doare mai mult decât pe tine”, îmi spune aceasta. „Ceea ce fac eu în acest rol este doar să confirm părintelui care are un copil cu anumite vulnerabilități că mai sunt și alții, nu este singur, că poate găsi sprijin și înțelegere. Și e foarte important să nu te simți singurul pe pământ care trăiește asta”, mai spune ea.
Barbara mărturisește că își dorește din tot sufletul ca acest spectacol să ne facă să înțelegem că avem nevoie de acceptare; că avem nevoie de înțelegere față de cei care sunt diferiți. Și că a fi diferit nu este un lucru rău, este ceva ce ne poate colora viața. „Și dacă cu toții am privi din această perspectivă lucrurile, cred că am trăi într-o mai mare armonie cu noi înșine și cu cei din jurul nostru”, concluzionează ea.
Mircea Corcoveanu, actorul care-l joacă și-l mânuiește pe roboțelul Elian este părintele care are o relație directă cu dislexia. Spune că s-a bucurat că a putut contribui la crearea acestui spectacol la Teatrul Gong: „A fost un prilej bun să le vorbim oamenilor despre dislexie, mai pedagogic sau nu, și să-i facem conștienți că sunt printre noi oamenii aseștia și că trebuie să avem grijă de ei, să nu existe posibilitatea de bully-ing sau să-i privim altfel. Pentru că ei învață altel, dar nu sunt altfel; au doar un alt tip de percepție. Iar și părinții, și profesorii, și toți cei care sunt în jurul unui copil dislexic, atâta vreme cât știu că omul acela percepe altfel lucrurile, învățătura, scrisul, cititul, decât îl percep ei, și se raportează la el ca atare, pot ajuta.”
Vizita la Teatrul Gong: pretextul pentru dialog
Despre valoarea educativă și mesajul pe care-l poartă aceste spectacole, Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Gong spune: „Pentru noi e important să creăm acest gen de spectacole, pentru că ele sunt prezentate și cu circuit închis, în școli și grădinițe. Există un protocol în Municipiul Sibiu datorită căruia elevii vin cu însoțitori și cadre didactice tocmai pentru a li se prezenta aceste proiecte ca o oră de dirigenție. Acest gen de spectacol vine însoțit și cu un material PDF transmis prin email profesoarelor cu defininirea anumitor termeni din textul prezentat la scenă; câteva jocuri de înțelegere a textului, și alte propuneri pentru discuții după vizionarea spectacolului, astfel încât să existe o experiență prelungită – practic o mai bună înțelegere a temelor prezentate. Dislexia mă interesa de vreo doi ani deja pentru că am și prieteni cu copii dislexici, și mi-am dat seama că există o nebuloasă în jurul lor, și o oarecare stigmă sau discuție tabu în jurul capacității lor de a înțelege lumea din jur. Și ca atare mi-am dorit genul acesta de spectacol. Noi am mai trecut printr-o serie de evenimente de acest gen despre copiii surdo-muți, despre copiii cu Sindrom Down, și am lucrat cu actori din Marea Britanie pentru copii cu tulburări din spectrul autistic, și ca atare îmi doresc să avem parte de zona aceasta de dezbatere și de cunoaștere. Nu neapărat să facem spectacole strict pentru acești copii, cât să-i aducem împreună cu copiii din mainstream și să știm că există oameni diverși în jurul nostru, astfel încât să știm să cooperăm unii cu alții și să nu nu se pară o surpriză sau ceva extraterestu că cineva e diferit față de noi.”
Adrian Tibu consideră că suportul din partea cadrelor didactice este esențial. Fără el, acești copii nu pot să fie incluși într-un sistem normal. „Este nevoie de empatie, de înțelegere științifică a unor fenomene, dar mai degrabă să putem fi deschiși spre dialog și să fim umani pentru a ne putea susține unii pe alții”, mărturisește acesta.
„Eu îmi doresc indiferent despre ce spectacol este vorba la Teatrul Gong, ca părinții să aibă o discuție cu copiii la finalul spectacolului. Asta este cel mai important, să avem acest pretext de a merge la teatru, să avem un dialog și deschiderea de a discuta anumite teme; să dezbatem. Poate că ne-a fost teamă să punem anumite întrebări, dar văzând un spectacol poate că acceptăm o mică provocare: aceea de a crea un moment de reflecție, fie din viața de la școală, fie din familie – să luăm o oglindă în fața noastră care să ne provoace la dialog. Asta cred eu că este foarte important la teatru”, concluzionează acesta.
Iar din spectacolul „Harta lui Elian”, noi spectatorii, și mici, și mai ales cei mari, putem învăța în primul rând că succesul nu inseamnă să te încadrezi în tipare ci să deschizi uși nedeschise.
