Primăria Sibiu va avea un nou arhitect șef. Postul va fi scos la concurs în câteva săptămâni

În curând, Primăria Sibiu va anunța un nou arhitect șef. Postul va fi scos la concurs în următoarele săptămâni, odată cu pensionarea actualului ocupant al funcției.

Astrid Fodor a declarat în cadrul unui interviu acordat pentru Ora de Sibiu faptul că în curând, actualul arhitect șef se va pensiona, iar postul său va fi supus unui concurs. Primarul Sibiului consideră că responsabilitățile în acest departament sunt considerabileastfel încât după ocuparea postului de arhitect șef, se plănuiește organizarea mai multor concursuri pentru alte poziții vacante.

„Actualul Arhitect Șef se va pensiona în câteva săptămâni. Concursul pentru ocuparea postului va fi intens mediatizat, inclusiv pe site-uri de specialitate și sper că se vor prezenta arhitecți competenți, creativi, dornici de muncă și care știu să își coordoneze echipa pentru a performa. Pentru că este mult de muncă la acest departament. După deblocarea posturilor, vom porni din nou concursurile și pentru posturile de execuție”, a spus Astrid Fodor.

Fodor consideră că indiferent dacă au fost organizate zeci de concursuri pentru atragerea de personal, numărul angajaților rămâne redus, iar salariile din sectorul public nu sunt competitive în comparație cu mediul privat, ceea ce nu atrage candidați.

„Această situație nu există doar în Sibiu, ci în toate municipiile reședință de județ dezvoltate, în care se construiește mult și deci, volumul de muncă pentru direcția specializată este foarte mare. Sibiul este un astfel de oraș, iar presiunea este foarte mare pe această Direcție a Primăriei. Se lucrează intens în acest departament, cu angajații existenți care, într-adevăr sunt foarte puțini, în ciuda zecilor de concursuri pe care le-am organizat. Din păcate, salariul în sistemul public nu este ofertant comparativ cu mediul privat și atunci nu vin candidați”, a mai explicat primarul.

Citește interviul integral: INTERVIU Astrid Fodor: „Văd un Sibiu puternic, care să ofere prosperitate comunității”.

Ultima oră