Astrid Fodor, despre Zona Metropolitană Sibiu: „După alegeri, ne vom concentra asupra primelor proiecte”

Astrid Fodor a afirmat, într-un interviu pentru Ora de Sibiu, că după alegerile locale, primarii UAT-urilor care alcătuiesc Zona Metropolitană Sibiu se vor concentra asupra primelor proiecte. 

Astrid Fodor, despre Zona Metropolitană Sibiu: „După alegeri, ne vom concentra asupra primelor proiecte”

Primarul Sibiului a precizat că are o colaborare bună cu toți primarii din localitățile membre ale Zonei Metropolitane și urmează să pună în practică primele proiecte. 

„Apreciez colaborarea bună cu toți primarii din localitățile membre. Datorită acesteia am și înaintat cu proiectele. Împreună am lucrat foarte intens pentru constituirea și operaționalizarea ADI Transport Metropolitan. S-au realizat documentații complexe: strategia de dezvoltare a transportului public în zona metropolitană, studiul de oportunitate pentru delegarea transportului public în această zonă, contractul de delegare a serviciilor, caietul de sarcini și regulamentul serviciului de transport public. Toate au luat timp și au presupus o colaborare intensă între toți membri. Pe lângă aceasta, au fost stabilite de fiecare localitate stațiile și traseele de transport pentru a răspunde cât mai bine nevoilor cetățenilor, iar infrastructura pentru amenajarea stațiilor de îmbarcare/debarcare și amplasarea stațiilor de încărcare a autobuzelor electrice este în curs de execuție. 

ADI Pol Dezvoltare Sibiu, denumirea asociației care gestionează zona metropolitană, este legal înființată, fiind alcătuită din 20 de unități administrativ-teritoriale. Poate funcționa și să promoveze proiecte de interes pentru UAT-urile membre. Această Asociație funcționează după altă legislație decât ADI Transport Metropolitan. Consiliul director este format din 5 primari, aleși prin vot, exceptând primarul reședinței de județ – municipiul Sibiu – care este membru de drept. Membrii Consiliului Director votează președintele al cărui mandat este de 1 an. Actualmente președinte este domnul Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari și apoi pe rând, fiecare primar, membru al Consiliului director, va ocupa această funcție. Cu siguranța, după ce trec și alegerile locale, ne vom concentra cu toții și asupra primelor proiecte”, a spus Astrid Fodor.

Autobuze noi pentru Zona Metropolitană 

Primarul Astrid Fodor a precizat că vor fi achiziționate 36 de autobuze care vor circula în localitățile din Zona Metropolitană. Și, fiindcă flota se mărește, autobaza Tursib se va extinde. 

„Pentru a face transportul public și mai atractiv, vom extinde transportul public în zona metropolitană. Avem în curs procedurile de achiziție a 36 de autobuze de 12 și 10 metri. Din acestea, 16 vor reveni Municipiului Sibiu. (…) Primele proceduri lansate au fost anulate, din păcate, din cauza ofertelor necorespunzătoare, dar le-am relansat și sper să avem oferte eligibile de această dată. (…) Pentru a putea opera în această zonă extinsă, vom extinde și autobaza Tursib – contractul pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor a fost semnat de către societatea de transport”, a precizat primarul Sibiului.

Ultima oră