Teatrul Gong din Sibiu prezintă spectacolul "Harta lui Elian". O premieră despre copiii cu dislexie

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 11 mai, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Harta lui Elian” după un text original de Angela Ioan și Nicoleta Lefter. Spectacolul va fi prezentat, de asemenea, în avanpremieră vineri, 10 mai, de la ora 18:00 și în circuit închis pentru grupuri organizate din școlile sibiene. 

„Este pentru prima dată în România când se montează un spectacol despre copii cu dislexie. Prin acest proiect continuăm seria spectacolelor educaționale cu o puternică componentă socială. Cred cu tărie într-un teatru al tuturor pentru o mai bună incluziune și o mai bună înțelegere a lumii din jurul nostru. Într-o lume în care învățarea înseamnă de multe ori memorarea pe de rost, acesta e un proiect special pentru noi fiindcă produce mai multă înțelepciune colectivă. Veți descoperi un univers fascinant, unde tehnologia întâlnește umanitatea, într-un spectacol vibrant, cu nuanțe didactice.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu. 

Dislexia – sau tulburarea cititului – face parte din grupul „tulburărilor specifice de învățare (TSI)” ce au la bază o disfuncție neuro-biologică care afectează dezvoltarea capacității de a citi. Dislexia nu depinde de nivelul de inteligență. Chiar și copiii cu inteligență superioară sau supradotați pot avea tulburări specifice de învățare, fiind vorba de afectarea unor capacități parțiale specifice, în timp ce abilitățile adaptive generale sunt nealterate. Copilul dislexic are o integrare școlară și socială normală. Pentru mai multe detalii, recomandăm platforma dislexie.org.ro. 

În spectacolul „Harta lui Elian”, se dezvăluie un univers unde cuvintele nu sunt doar cuvinte, ci enigme care trebuie descifrate, iar eroul nostru, Elian, este un dislexic în cea mai pură esență. Povestea lui este mult mai complexă, el se luptă să înțeleagă și să se adapteze într-o lume aflată mereu în mișcare, navigând printre provocările dislexiei sale într-un mediu școlar mai puțin înțelegător. Elian se simte prins într-o mare de litere care refuză să-i vorbească. Cu toate acestea, atunci când se deschide în fața specialiștilor, începe să-și construiască propria hartă a lumii, o hartă conceptuală care îi dezvăluie căile și posibilitățile ascunse ale propriei sale minți. Prin această hartă, Elian învață să facă asocieri care îi transformă modul de a percepe textele și de a vedea dincolo de litere, deschizându-i noi orizonturi, care il fac sa înțeleagă că puterea în acceptarea sinelui și înțelepciunea pot veni din cele mai neașteptate locuri, iar diferențele noastre sunt ceea ce ne fac cu adevărat unici și speciali.

Concept text: Angela IOAN și Nicoleta LEFTER; Regia: Nicoleta LEFTER; Scenografia: Oana MICU; Graphic designer: George ROȘU; Muzica: Ștefan BAGHIU; Noise: Paul BONDANE; În distribuție: Mircea CORCOVEANU, Gabriel MUNCUȘ, Barbara CRIȘAN, Oana BRÂNZAN.

Spectacolul „Harta lui Elian” este recomandat celor cu vârsta peste 7 ani și are o durată de aproximativ 55 de minute. Costul unui bilet este 12 lei, tarif unic, flexibil, în limita locurilor disponibile. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Pentru mai multe detalii legate de biletul flexibil și avantajele acestuia, vă rugăm să citiți regulamentul evenimentelor.  

Teatrul Gong din Sibiu prezintă spectacolul "Harta lui Elian". O premieră despre copiii cu dislexie

Ultima oră