Sibienii care au aruncat trotinerele închiriate în pârâul Valea Săpunului, riscă închisoarea. Firma păgubită ia atitudine: ”Depunem plângere la poliție”

În a doua zi de Paște, luni, 6 mai, două trotinete electrice Lime au fost aruncate în Valea Săpunului. Compania Lime va iniția o acțiune pentru identificarea autorilor acestor incidente, cu ajutorul Poliției Sibiu. Camerele de supraveghere din zona bulevardului Mihai Viteazu vor fi deosebit de utile în acest demers.

Citește și: Nesimțire: Trotinete Lime aruncate în Valea Săpunului (foto).

Actele de vandalism asupra trotinetelor electrice în oraș nu sunt un fenomen nou. Recent, în Sibiu, o altă trotinetă a fost aruncată în râul Cibin. Motivele pentru aceste acțiuni pot fi variate: unii oameni sunt frustrați de comportamentul iresponsabil al celor care folosesc trotinetele, deoarece aceștia pot provoca accidente în trafic, în timp ce alții ar putea să aibă doar intenții răuvoitoare.

În privința celor două trotinete aruncate în Valea Săpunului, managerul general Lime, Alexandru Coman, a declarat pentru Ora de Sibiu că va solicita ajutorul poliției pentru identificarea făptașilor. El a explicat că, deși există situații în care trotinetele electrice sunt vandalizate, aceste incidente nu sunt foarte frecvente.

Compania consideră că responsabilii nu sunt neapărat utilizatorii trotinetelor Lime

Alexandru Coman nu consideră că cei care fac aceste acte de vandalism sunt clienții companiei ci mai degrabă alte persoane rău intenționate.


„Există cazuri, dar nu frecvent. În principiu lucrăm cu poliția și încercăm să identificăm persoanele în baza camerelor de luat vederi din zonă. Ele dau un semnal de alarmă, dar realist vorbind persoanele pot să le ia pe sus și să le împingă. Nu sunt clienții cei care recurg la aceste gesturi, ci alte persoane probabil care nici nu utilizează trotinetele, a spus Alexandru Coman.

Trotinetele au fost recuperate din râu și trimise la service pentru reparații. Deoarece aceste trotinete sunt echipate cu senzori care detectează momentul și locul în care sunt răsturnate, chiar și în lipsa unei sesizări echipa ar fi intervenit în ziua următoare pentru a investiga situația.

„De mult ori atunci când o alarmă se activează la o trotinetă, cineva din echipa noastră merge în zona respectivă să vadă ce se întâmplă. Situația de față a avut acum loc în ziua de Paște și colegii erau liberi la momentul respectiv. Trotinetele au fost deja scoase din râu în această dimineață, urmează să meargă la noi la service. Colegii noștri ar fi văzut că s-a întâmplat ceva cu trotineta respectivă. Noi avem inclusiv senzori care ne arată când ele sunt răsturnate. Cineva pe parcursul zilei de astăzi urma să ajungă la ele să se ocupe de situație. De fiecare dată când este o problemă, fiecare trotinetă emite o alarmă la noi în sistem și cineva merge să le verifice”, a mai spus managerul.

Compania Lime va depune o plângere la poliție pentru incidentele recente. De asemenea, Alexandru Coman a specificat că utilizatorii pot apela numărul de dispecerat vizibil pe trotinete pentru sesizări.

„Se va depune o plângere la cea mai apropiată secție de Poliție zilele acestea. Noi avem și un număr de dispecerat care este vizibil pe mare parte din trotinete, mai sunt și persoane care dezlipesc acest număr, și pe care noi îl punem înapoi. Dar există un număr de dispecerat în principiu pe mai toate trotinetele la care oamenii ne pot contacta pentru diverse sesizări: trotinete parcate necorespunzător în oraș, și așa mai departe”, a mai explicat managerul.

Vinovații pot face închisoare

Distrugerea proprietății private este considerată o infracțiune și poate fi sancționată conform legilor penale sau civile. În funcșie de încadrarea faptei, persoanele care vandalizează sau distrug proprietatea privată pot fi pasibile de amenzi substanțiale sau chiar de închisoare.

Articolul 253 din Codul Penal din Legea 286/2009 „Distrugerea şi tulburarea de posesie” prevede sancțiuni pentru distrugerea bunurilor aparținând altora. Aceasta include acțiuni precum distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, precum și împiedicarea măsurilor de conservare sau salvare a acestuia sau înlăturarea măsurilor luate în acest sens. Persoanele vinovate pot fi condamnate la închisoare între 3 luni și 2 ani sau la plata unei amenzi.
„ Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, se menționează în Legea 286/2009.

Ultima oră