Primarul din Cisnădie, Gheorghe Huja mesaj de Paște: ”Să aveți Sărbători cu liniște și lumină pe chip și în suflet!”

Cu ocazia Sfintelor Paști, primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja dorește să transmită un mesaj locuitorilor săi. El subliniază importanța acestei sărbători ca simbol al speranței și al încrederii în vremuri mai bune.

”Suntem, din nou, în pragul unei mari Sărbători creștine, dătătoare de speranță, de încredere în noi înșine, în vremuri mai bune. Perioada care precede Sărbătorile pascale este una în care ne străduim să punem lucrurile într-un echilibru firesc, să devenim mai buni, mai toleranți, mai iertători. Poate că nu întâmplător în această perioadă am reușit să inaugurăm una dintre cele mai importante investiții din oraș, Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Cisnădie și să reușim intensificarea lucrărilor pe străzile din oraș.

Sunt investiții de care locuitorii orașului nostru au mare nevoie, iar faptul că ele se finalizează în preajma unei sărbători ce simbolizează încrederea nu poate fi decât un motiv de bucurie și speranță. Am considerat mereu că cele mai mari împliniri sunt faptele bune pe care le facem pentru semenii noștri, ajutorul pe care îl oferim celor din jur. Acestea sunt lucrurile care contează cu adevărat, iar mulțumirea oamenilor e cea mai de preț răsplată. Doresc să vă transmit tuturor, în pragul Sărbătorilor pascale, să aveți parte de tot ceea ce vă doriți, să fiți sănătoși, să vă bucurați de cei dragi.

Lumina Sfântă a Învierii să vă rămână mereu aprinsă în suflet, sã purtați în ființele dumneavoastră o încredere de nezdruncinat, să nu uitați să fiți sprijin pentru cei ce au nevoie de ajutor. Vă doresc Sărbători cu liniște și lumină pe chip și în suflet!” este mesajul edilului șef din Cisnădie, Gheorghe Huja.

Ultima oră