foto: facebook/ primăria municipiului sibiu

Echipa de elaborare a Planului Urbanistic General (PUG) al Sibiului a răspuns criticilor formulate de grupul de lucru al Ordinului Arhitecților din România (OAR) Sibiu – Vâlcea. În timp ce arhitecții au transmis că au constatat „numeroase și grave inadvertențe” în cuprinsul noului PUG, echipa care l-a elaborat spune că intenția arhitecților a fost „de a discredita o documentație de urbanism importantă pentru populația Sibiului”.

echipa de elaborare a pug-ului sibiului răspunde criticilor arhitecților. „intenția a fost de a discredita o documentație de urbanism importantă pentru sibieni”

Mai mulți arhitecți și urbaniști din cadrul OAR Sibiu – Vâlcea au format un grup de lucru pentru a formula propuneri pentru îmbunătățirea documentației Planului Urbanistic General al Sibiu, aflat în formă preliminară. Specialiștii în domeniu au identificat 7 concluzii odată cu parcurgerea documentațiilor PUG-ului Sibiului, spunând că planul propus nu dovedește o planificare urbană responsabilă.

VEZI AICI ce spun arhitecții despre noul PUG al Sibiului 

Echipa de elaborare a PUG-ului a transmis ulterior un drept la replică cu privire la informațiile transmise de arhitecți, precizând „în mod răspicat” că „nu s-a pretins la nici o etapă a discuțiilor că această formă preliminară a PUG-ului nu poate suporta discuții sau îmbunătățiri”. 

echipa de elaborare a pug-ului sibiului răspunde criticilor arhitecților. „intenția a fost de a discredita o documentație de urbanism importantă pentru sibieni”

Echipa de elaborare a PUG Sibiu: Consultările publice „au depășit cadrul prevăzut de metodologie” 

Revizuirea Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu, în formă preliminară, se află în procedură de consultare publică în conformitate cu Ordinul MDRT nr. 2701 din 2010, pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.

„Primăria Municipiului Sibiu, împreună cu Asocierea, elaboratoare a documentației de PUG, s-au străduit să asigure condiții cât mai bune și ample de desfășurare a consultării și a dezbaterilor publice pentru documentația de o importanță majoră pentru oraș, în multe situații depășind cadrul prevăzut metodologia mai sus menționată – s-au organizat grupuri de lucru cu mai multe categorii de actori urbani identificați încă de la demararea demersurilor de actualizare a PUG, însoțite de chestionare – publicul larg, ONG-uri, mediu profesional, mediu de afaceri, administrație, grupuri de lucru comune ale Primăriei cu elaboratorul documentației”, a transmis echipa de elaborare a PUG Sibiu. 

echipa de elaborare a pug-ului sibiului răspunde criticilor arhitecților. „intenția a fost de a discredita o documentație de urbanism importantă pentru sibieni”

Consultările publice au debutat cu o prezentare adresată Consiliului Local și au continuat cu patru dezbateri publice. La acestea s-a mai adăugat încă o întâlnire cu grupul de lucru al OAR.„Din cadrul grupurilor țintă identificate, ce au fost vizate în mod special, a fost mediul profesional – Arhitecți și Urbaniști. Acesta a fost cel mai consultat în cadrul elaborării propunerilor PUG, având loc nu mai puțin de cinci întâlniri de la demararea proiectului până la consultarea publică, fiind însoțite atât de chestionare destinate discuțiilor cât și de un formular dedicat, publicat online, la etapa de colectarea de informații, opinii, sugestii”, a transmis echipa de elaborare a PUG Sibiu. 

Citește și: Prima consultare pe baza PUG-ului. Arhitecții „au disecat” documentația

Echipa de elaborare a PUG Sibiu consideră că modul de comunicare al grupului de lucru OAR, sub formă de comunicat de presă, a avut „intenția vădită de a forța și discredita administrația locală împreună cu echipa de elaborare a documentației de PUG în demersul de elaborare a Planului Urbanistic General. 

Echipa care a elaborat documentația PUG susține că nu a avut loc doar o întâlnire cu arhitecții. „Afirmația OAR potrivit căreia singură întâlnire cu municipalitatea a fost în data de 28.03.2024 este falsă deoarece Primăria a organizat anterior alte întâlniri cu mediul profesional în faza de elaborare a PUG-ului preliminar. Printre acestea și una vizând o parte semnificativă a documentației de PUG (aprox. 70%), pus la dispoziție spre analiză și discuție, anterior demarării consultării publicului, a cărei singur rezultat au fost observațiile transmise individual de doar doi din participanți (aprox. 30 de invitați din care 17 au participat la întâlnire), observații care de altfel au fost analizate, li s-a răspuns și, în parte, au fost preluate în forma prezentată în dezbatere”, a transmis echipa care a realizat PUG. 

„Planul Urbanistic General este o documentație deosebit de complexă, care în mod evident nu poate satisface, mai ales în faza preliminară, toate punctele de vedere și cerințele celor interesați cu atât mai mult cu cât se adresează unui spectru larg de actori urbani. Aceasta are ca obiectiv concilierea tuturor intereselor existente la nivel urban, primând interesul public colectiv. Rolul consultării și dezbaterii publice este tocmai acela de a identifica și armoniza pe cât mai mult posibil opiniile divergente și interesele variate, uneori contradictorii, ale acestei multitudini de actori urbani, astfel încât rezultatul final să asigure un cadru de dezvoltare adecvat pentru majoritatea utilizatorilor și locuitorilor orașului”, a mai transmis echipa de elaborare a PUG Sibiu. 

„Interes redus pentru un dialog constructiv” 

Echipa de elaborare a PUG Sibiu susține că, în ceea ce privește opinia emisă de OAR, „putem remarca cu dezamăgire un interes redus pentru un dialog constructiv, argumentat, având în vedere modul în care OAR a înțeles să-și exprime punctul de vedere solicitat voluntar de către Primărie și elaboratorul documentației – prin presă; astfel se înțelege că este preferată dictarea în spațiul public, cu termeni categorici, a unor soluții și concluzii judecate sumar, cu intenția de discreditare a eforturilor depuse și trasarea de sarcini către administrație și elaboratori, despre cum ar fi redactat membrii grupului de lucru documentația de PUG”. 

Analiza grupului de lucru OAR conține „atât observații pertinente, cât și unele excesive sau subiective” consideră elaboratorii PUG-ului. Aceștia au mai transmis că forma finală a documentației va fi supusă avizării la cel puțin douăzeci de instituții abilitate, conform legii, și va fi rezultatul prelucrării a tuturor observațiilor și sugestiilor apărute în procesul de consultare.

echipa de elaborare a pug-ului sibiului răspunde criticilor arhitecților. „intenția a fost de a discredita o documentație de urbanism importantă pentru sibieni”

Elaboratorii PUG Sibiu comentează propunerile arhitecților 

Elaboratorii PUG Sibiu au transmis și câteva precizări cu privire la observațiile și propuneri formulate de OAR, pe care le redăm mai jos: 

  • Parte din observații, cu precădere cele de detaliu referitoare la zonarea funcțională, împreună cu o serie de observații referitoare la reglementarea unora din Zonele Construite Protejate sunt pertinente iar modalitatea de însușire a acestora urmează a fi decisă după o analiză detailată a acestora.
  • Viziunea câștigătoare a concursului de soluții s-a propagat și în cadrul soluțiilor propuse de PUG-ul preliminar, contribuția conceptului de inele concentrice poate fi regăsită de la modul de organizare a UTR-urilor, la matricea privind alocarea necesarului de parcaje, alte concepte prevăzute la etapa de concurs s-au transformat în urma analizelor studiilor de fundamentare și a lucrului propriu-zis asupra propunerilor.
  • Prevederile din PUG 2011 care și-au dovedit efectele pozitive au fost preluate asigurând o continuitate normală a dezvoltării; au fost eliminate acele prevederi care s-au dovedit imposibil de implementat în contextul legislativ românesc, cu precădere cele referitoare la regimul proprietății și care, din păcate, oricât de utile ar părea, nu sunt susținute de instrumentele legislative actuale. Totodată, un puternic argument în acest sens este imposibilitatea de implementare a acestor prevederi ale PUG-2011 de la aprobarea acestuia.
  • În mod specific, Zonarea funcțională Agrement și Servicii (AS) pe terenuri private care anterior erau încadrate în categoria spații verzi (V, Va, Ve) a fost introdusă tocmai în idea de a păstra intenția PUG-2011 de a crea coridoare verzi, dar care prevăzând spații verzi publice amplasate pe proprietăți private nu sunt și nu vor fi posibil de implementat în contextul legislativ actual decât prin expropieri masive într-un termen scurt definit. Astfel, aceste culoare verzi nu se rezuma doar la ceea ce este eronat indicat în opinia OAR.
  • Mai mult, sunt propuse instrumente mult mai flexibile, concrete și legale (!) prin care municipalitatea se poate asigura de constituirea de spații verzi și obiective de utilitate publică în cuantum de minim 5% din suprafețele de teren supuse viabilizării sau conversiei în suprafețele destinate locuirii, totalul preconizat depășind 150Ha de spații verzi suplimnetare, pe zonele de urbanizare și propunerile de introducere în intravilan – prevedere ce lipsește cu desăvârșire în cadrul documentației de PUG curente și care poate produce suprafețe semnificative de spații verzi publice
  • Acest tip de abordare, pe de o parte, preconizăm că va scădea numărul de litigii generate de regimul proprietății pentru aceste coridoare, va debloca amenajarea (inclusiv cu spații verzi) a terenurilor (în prezent virane, neîntreținute) care în prezent sunt neconstruibile fiind încadrate conform PUG-2011 ca spații verzi și care în realitate depășesc posibilitățile legale și financiare ale administrației publice de a expropria și a amenaja peste 150 Ha de teren.
  • Considerăm că o abordare echilibrată prin mecanisme de reglementare moderne care încurajează dezvoltarea terenurilor cu o permisiune de impermeabilizare a solului cât mai redusă, dar care prevede totuși posibilități de amenajare a acestora și asigurarea unor dotări publice necesare la nivel municipal constituie un câștig pentru populația Sibiului și toate părțile interesate și, în final, un pas înainte spre dezvoltare, nicidecum o slăbiciune sau defect tehnic al documentației propuse.
  • În mod eronat, sau poate voit, este redusă importanța propunerilor de noi spații verzi respectiv de obiective de utilitate publică și culoare verzi când vorbim de două zone de către aprox. 36Ha de parcuri și dotări aferente nou propuse în vecinătatea zonelor de dezvoltare prevăzute prin PUG, pe terenuri pe care realizarea de spatii verzi se poate face fără a apela la proceduri costisitoare cum ar fi exproprierea, asa cum propune PUG-2011
  • Extinderea suprafeței de intravilan nu survine în urma unei ”intenții absurde a primăriei”, această necesitate survine din dinamica socio-economică a dezvoltării localității, aspect tehnic bine fundamentat din punct de vedere legislativ, metodologic și conceptual în contextul dezvoltării UAT-urilor învecinate și se va corela cu obiectivele propuse prin P.A.T.J. Sibiu, documentație de amenajarea teritoriului, de rang superior, care se află în curs de elaborare, fiind în acord cu prevederile legale în vigoare.
  • Relația cu UAT-urile învecinate este un aspect care a fost studiat în conformitate cu prevederile cadrului legal actual pentru a permite conectivitatea firească și necesară cu acestea și sunt prevăzute nenumărate conexiuni pentru toate tipurile de deplasare și circulație; propunerile PUG au fost corelate cu situația propunerilor de PUG ale localităților vecine, în măsura disponibilității informațiilor – aceste nu apar însă pe planșele PUG-ului Preliminar, datorită faptului că unele din aceste nu erau informații publice la momentul redactării – vor fi incluse în formă actualizată la final.
  • Problematica unei documentații de amenajarea teritoriului, în special PATZ (Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal) nu este apanajul PUG și nu face obiectul dezbaterii publice referitoare la PUG iar rolul acestuia este unul director, cu un grad de detaliere semnificativ mai scăzut din punct de vedere al soluțiilor propriu-zise.

Echipa de elaborare a PUG Sibiu susține că „unele aspecte enumerate în comunicatul primit de la Ordin au fost deja justificate – și după părerea noastră clarificate – în cadrul Grupului de Lucru desfășurat în data de 28.03.2024 la sediul Primăriei Sibiu, dar acestea apar în aceeași forma ca cea discutată inițial în comunicat”. Mai mult, elaboratorii PUG precizează că „există afirmații, argumente nefondate tehnic și critici prezentate ca puncte slabe ale documentației, mizând pe scoaterea acestora din context sau omiterea voită a atribuțiilor legale ale unor instituții, care conduc către o singură concluzie: intenția principală a ”grupului de lucru” a fost aceea de a discredita conceptual și tehnic o documentație de urbanism importantă pentru beneficiarul direct – populația municipiului Sibiu și autoritatea responsabilă cu implementarea propunerilor- primăria, discreditând echipa de proiect formată din specialiști”. 

Dreptul la replică al echipei de elaborare a PUG Sibiu poate fi citit integral AICI.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Bună ziuă vedeți că vizavi de gara turnisor sibiu sânt 3 familii ce nu au cale de acces mai precis prelungirea strazi ion agarbiceanu sibiu. Vă mulțumesc