Părintele Constantin Necula nu are nevoie de nicio prezentare, recunoscut fiind pentru dedicarea cu care predă viitorilor preoți, studenți ai Facultății de Teologie din Sibiu, dar și pentru felul în care îmbină sfintele învățături cu viața de zi cu zi a oamenilor. Se declară „antivedetă”, nefiind deloc confortabil cu statutul de persoană publică pe care, inevitabil, oamenii i l-au conferit.
„Nu mi-am dorit toată această publicitate. Mă bucur când oamenii mă întreabă dacă mai pot. Le răspund că da, mai pot, pentru că mă ține Dumnezeu. Și îmi este suficient”, a mărturisit parintele Necula, citează CJ Sibiu.
De o doză de liniște și energie are parte la Sibiu, la nici 5 kilometri de centrul orașului care l-a adoptat încă de pe vremea când a devenit student al Facultății de Teologie. „Sunt născut în Șcheii Brașovului, iar Sibiul l-am descoperit în același timp când am ales calea preoției. La Brașov, se știa că sibienii sunt oameni serioși. Era sufiecient să se spună despre cineva că este sibian și deja îl percepeai într-un fel anume. Am ajuns să iubesc Sibiu din tot sufletul.”
Așa se face că, acum, sufletul și-l liniștește în Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava, mai cu seamă în micuța biserică din lemn adusă, în 1990, din localitatea sălăjeană Bezded. „Ajunge să privești tavanul pictat al bisericuței și să simți că te afli într-o corabie care calcă apa, alunecând pe Cer”.
Biserica din Bezded a fost ridicată în urmă cu exact 270 de ani prin truda sătenilor și încă este împodobită de numeroase icoane pictate. Turnul zvelt se profilează pe verdele crud al pădurii mijlocind parcă legătura între Pământ și Cer. Este o corabie a speranței la bordul căreia urcă, chiar și preț de câteva clipe, cei ce se retrag din fața valurilor, câteodată negre, ale vieții.
„Cu toții avem nevoie de o clipă de tihnă, să ne îngăduim acele gânduri care să ne reașeze în rânduiala zilelor care vor urma. Aici, în Pădurea Dumbrava, veneau să citească Emil Cioran, Lucian Blaga și D.D. Roșca. Și nu întâmplător, aici își găseau tihna minții. Pădurea are memoria oamenilor care au căutat-o”.
În liniștea bisericii răsună trilurile vesele ale pădurii, iar salcâmul decurând înflorit varsă valuri de parfum pe aleea cu pietriș îndelung călcată de turiști. La rândul lor, aceștia au venit în muzeul din Dumbravă în căutarea liniștii, aerului curat și a sutelor de case vechi ce alcătuiesc o Românie în miniatură.
„Sunt, în continuare, îndrăgostit de Sibiu, orașul cu rădăcini și istorie europeană. Sibienii sunt oameni care au o permanentă dorință de a se educa, au un atașament deosebit față de credință întrucât, de-a lungul istoriei, au concurat cu alte credințe.”
În lungile călătorii a întâlnit zeci de mii de români, cărora le-a ascultat păsul, căutând, pentru fiecare, o pildă menită să-i aducă alinare sau speranță: „Noi, românii, avem o ușoară neîncredere în propriile forțe. Cumva, avem o lipsă de libertate interioară. Avem nevoie, ca popor, să trecem peste acest blocaj și o putem face cunoscându-ne istoria și unul pe celălalt.”
Este Săptămâna Mare, cu zile și nopți de-a lungul cărora putem găsi, în felul nostru, răspunsuri la multe dintre neliniști. La capătul acesteia, creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului. Pentru toți, părintele Necula are un îndemn: „Să fiți întotdeauna de partea lui Hristos. Înseamnă să stați de partea Învierii”.
Și în acest an, în mica și frumoasa bisericuță din lemn adusă din Bezded, va avea loc slujba de Înviere. Sute de credincioși se vor ruga și vor lua lumină, spunându-și unul altuia că, din nou, Hristos a Înviat întru mântuirea oamenilor. Se vor întoarce la familile lor purtând în suflet bucuria sărbătorii, dar și liniștea pe care Pădurea Dumbrava a oferă celor ce-i calcă potecile.
Acolo, în Muzeul din Dumbravă, în pridvorul cu mușcate roșii al bisericii – corabie, sălășluiește tihna. Este locul în care, câteodată, îl puteți întâlni pe părintele Necula, ușor îngândurat, însă mereu cu zâmbet cald și o vorbă bună.
Este locul în care, încă o dată, județul Sibiu dovedește că are oameni și locuri de poveste.
